Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a declarat dispus să accepte înghețarea conflictului în etapa actuală, considerând că oprirea luptelor ar putea reprezenta o cale realistă spre încheierea războiului. Într-un interviu acordat postului Fox News, liderul de la Kiev a subliniat însă că Ucraina are nevoie de garanții de securitate pentru a preveni reluarea ostilităților.
Întrebat dacă ar accepta oprirea acțiunilor militare în condițiile păstrării a 75% din teritoriul țării, Zelenski a răspuns afirmativ și a explicat că, în acest moment, prioritatea este încetarea vărsării de sânge.
„Da. În acest moment, trebuie să înghețăm conflictul. Cred că aceasta este calea reală de a pune capăt războiului. Îi putem spune încetarea focului sau oprirea omorurilor”, a declarat președintele ucrainean.
Potrivit acestuia, oprirea luptelor ar reprezenta un prim pas, care trebuie urmat de negocieri cu președintele Statelor Unite și cu partenerii europeni pentru obținerea unor garanții de securitate.
„Acesta este minimul de care avem nevoie din partea Rusiei astăzi. Apoi, firește, ne vom adresa președintelui și partenerilor europeni, pentru a solicita garanții de securitate. Cel mai important lucru este pacea – o pace care să ofere și securitate”, a afirmat Zelenski.
Liderul de la Kiev a mai subliniat că o eventuală încetare a focului trebuie să ofere populației siguranța că războiul nu va reizbucni. De asemenea, acesta consideră importante sprijinul occidental pentru reconstrucția țării și revenirea acasă a ucrainenilor care au părăsit țara din cauza războiului.
Declarațiile au fost făcute după vizita lui Zelenski în Norvegia și discuțiile cu emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!
