Republica Moldova își propune să deschidă până la sfârșitul anului toate capitolele de negocieri rămase pentru aderarea la Uniunea Europeană. Anunțul a fost făcut de președinta Maia Sandu, pe 12 octombrie, în cadrul unei convorbiri telefonice cu prim-ministrul Irlandei, Micheál Martin.
Potrivit Președinției, discuția a avut loc înaintea reuniunii Consiliului European din 15–16 octombrie, în cadrul căreia va fi abordată și extinderea Uniunii Europene.
Cei doi oficiali au discutat și despre relațiile bilaterale, inclusiv despre acordul în domeniul securității sociale, care urmează să garanteze dreptul la pensie cetățenilor moldoveni care au muncit în Irlanda.
Un alt subiect a vizat summitul Comunității Politice Europene, programat pentru 12 noiembrie la Dublin. Evenimentul va reuni lideri din întreaga Europă pentru discuții despre securitatea și stabilitatea continentului.
Irlanda deține Președinția Consiliului Uniunii Europene până la 31 decembrie.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!
