Reprezentanții politici ai Chișinăului și Tiraspolului au convenit să intensifice dialogul, inclusiv prin reluarea mai activă a discuțiilor la nivelul grupurilor de experți. Înțelegerea a fost stabilită în cadrul reuniunii în format „1+1”, desfășurată pe 24 septembrie la sediul Misiunii OSCE din Tiraspol.
Printre subiectele abordate s-au numărat situația școlilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană și activitatea punctelor de înregistrare a vehiculelor din Tiraspol și Râbnița.
În cazul Liceului „Evrica” din Râbnița, partea transnistreană urmează să depună eforturi pentru elaborarea și aplicarea unui mecanism care să permită transferarea clădirilor în gestiunea instituției de învățământ. Partenerii internaționali ar urma să contribuie la stabilirea garanțiilor necesare și la aducerea imobilelor într-o stare adecvată desfășurării procesului educațional.
Pentru Liceul „Ștefan cel Mare” din Grigoriopol, cele două părți au convenit să colaboreze pentru identificarea unor spații în care instituția să își poată desfășura activitatea.
Un alt subiect discutat a vizat punctele de înregistrare a vehiculelor din Tiraspol și Râbnița. Chișinăul urmează să ofere explicații privind actele normative care reglementează activitatea acestora.
Liceul „Evrica” din Râbnița funcționează din 2004 într-un imobil închiriat de la uzina metalurgică, după ce clădirea instituției a fost preluată de structurile transnistrene. Spațiul actual nu este adaptat corespunzător procesului educațional.
Liceul „Ștefan cel Mare” din Grigoriopol își desfășoară activitatea de peste două decenii în clădirea școlii din Dorotcaia. Pentru a ajunge la ore, elevii sunt nevoiți să facă zilnic naveta pe distanțe de zeci de kilometri.
Următoarea întrevedere a reprezentanților politici ai Chișinăului și Tiraspolului este planificată până la sfârșitul anului 2026.
După reuniune, reprezentantul politic al Tiraspolului, Vitalii Ignatiev, a fost întrebat și despre explozia care s-ar fi produs în dimineața zilei de 24 septembrie în zona Camenca. Acesta a declarat că nu deține informații despre incident, întrucât se afla la întrevedere.
„Astăzi nu am discutat această chestiune, în ceea ce privește dronele. Nu știu despre ce este vorba, pentru că am fost la întrevedere”, a spus Ignatiev.
În jurul orei 07:45, un locuitor din Vadul-Rașcov, raionul Șoldănești, a anunțat că a auzit un zgomot puternic, asemănător unei explozii. Preliminar, deflagrația s-ar fi produs în zona Camenca, în stânga Nistrului.
În aceeași zi, o altă dronă a explodat în apropierea satului Cernița din raionul Florești.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!
