Peste 51 de mii de persoane din regiunea transnistreană au participat la alegerile pentru Duma de Stat a Federației Ruse, potrivit datelor preliminare prezentate de reprezentanții structurilor electorale nerecunoscute de la Tiraspol. Cea mai mare parte a voturilor a revenit partidului „Rusia Unită”, care a acumulat 77,76% din sufragii.
Potrivit datelor anunțate de Stanislav Kasap, președintele așa-numitei comisii electorale din regiune, la scrutin au participat 51.092 de persoane.
Rezultatul „Rusiei Unite” se ridică la 39.733 de voturi. Pe următoarele poziții s-au clasat Partidul Comunist al Federației Ruse, cu 6,32% sau 3.231 de voturi, Partidul Liberal-Democrat, cu 4,4% sau 2.252 de voturi, și formațiunea „Oamenii Noi”, cu 3,25% sau 1.662 de voturi. „Partidul Pensionarilor” a acumulat 2,41%, echivalentul a 1.233 de voturi. Celelalte formațiuni au obținut fiecare mai puțin de 1%.
Comparativ cu alegerile pentru Duma de Stat din 2021, participarea în regiune este mai redusă. Atunci au votat 59.233 de persoane, cu 8.141 mai multe decât în actualul scrutin, ceea ce reprezintă o scădere de aproximativ 13,7%.
În același timp, procentul obținut de „Rusia Unită” s-a modificat foarte puțin. În 2021, formațiunea a acumulat 76,42% din voturi, față de 77,76% în acest an. Diferența este însă mai vizibilă în cifre absolute: de la 45.263 de voturi în 2021 la 39.733 în 2026.
Cei mai mulți alegători au fost înregistrați la Tiraspol și Bender. Potrivit datelor comunicate, la Tiraspol au votat 21.640 de persoane, iar la Bender – 10.503. În Rîbnița au fost consemnați 4.845 de alegători, în Slobozia – 3.827, în Dubăsari – 3.243, în Grigoriopol – 2.884, în Camenca – 2.203, iar în Dnestrovsc – 1.864.
Suma acestor cifre este de 51.009 persoane, în timp ce cifra preliminară anunțată ulterior de Kasap este de 51.092 de alegători.
Potrivit datelor preliminare, voturile exprimate în regiunea transnistreană reprezintă aproximativ un sfert din totalul sufragiilor acordate de cetățenii ruși în afara Federației Ruse. Vice-ministrul rus de Externe, Evgheni Ivanov, a anunțat că, până la ora 19:00, ora Moscovei, peste 212 mii de cetățeni ruși votaseră în străinătate, inclusiv prin vot anticipat și în cele trei zile de scrutin.
Alegerile ruse din regiunea transnistreană au avut loc fără acordul autorităților constituționale ale Republicii Moldova. Înaintea scrutinului, Rusia anunțase intenția de a deschide 16 secții de votare în stânga Nistrului, însă Chișinăul a autorizat o singură secție pe teritoriul Republicii Moldova, la Ambasada Rusiei din Chișinău.
La 3 septembrie, Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova i-a transmis ambasadorului desemnat al Federației Ruse, Oleg Ozerov, o notă de protest în legătură cu intenția de a organiza secții de votare în regiunea transnistreană.
După încheierea scrutinului, MAE a reiterat că organizarea de către un alt stat a unui proces electoral în regiunea transnistreană, fără acordul autorităților constituționale, nu produce efecte juridice și nu modifică statutul internațional al regiunii, care este parte a Republicii Moldova. Chișinăul și-a rezervat, totodată, dreptul de a întreprinde măsuri diplomatice.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!
