Primăria Chișinău amenajează un al doilea Centru Municipal de Învățare și Educație a Adulților (CMIEA), în sectorul Buiucani, după ce peste 10.000 de persoane au beneficiat de programele gratuite oferite în cadrul primului centru de acest fel din Republica Moldova.
Noul centru va fi amplasat pe strada Ion Pelivan, 24, în incinta fostelor ateliere de educație tehnologică ale Liceului Teoretic Ruso-Ucrainean „Ivan Neciui-Levițchi”. Spațiul are o suprafață de aproximativ 282 de metri pătrați.
Potrivit Primăriei Chișinău, proiectul include lucrări de reparație capitală și reamenajare. Vor fi renovate acoperișul și geamurile, amenajate pardoselile și instalate sisteme de ventilare și încălzire, precum și rețele electrice și instalații sanitare.
Spațiul urmează să fie adaptat pentru desfășurarea programelor educaționale și pentru activitatea formatorilor în perioada 2026–2027.
Lucrările au început deja, iar în prezent sunt efectuate intervenții de renovare și reamenajare a încăperilor.
Proiectul este realizat în parteneriat cu IP „DVV International Moldova”, cu sprijinul Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ).
Primăria susține că extinderea rețelei de centre vine ca răspuns la interesul crescut al locuitorilor Capitalei pentru cursuri, instruire și oportunități de dezvoltare.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!
