Procurorii au transmis Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova un demers prin care au solicitat să fie informați dacă Serghei Iaralov se află pe teritoriul SUA și să fie ajutați să obțină datele sale de contact.
Anunțul a fost făcut de procurorul Petru Iarmaliuc în cadrul ședinței Curții Supreme de Justiție din 20 august, desfășurată în dosarul cunoscut sub denumirea de „kuliok”.
Potrivit procurorului, solicitarea a fost adresată misiunii diplomatice după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora Serghei Iaralov s-ar putea afla în Statele Unite.
Iarmaliuc a declarat în instanță că acuzarea ar urma să primească un răspuns din partea Ambasadei SUA în dimineața zilei de 24 august.
Ședința de judecată a durat aproximativ 17 minute. În lipsa martorilor, procurorii au prezentat noi probe la dosar, iar avocații apărării au solicitat timp pentru a le examina.
Următoarea ședință de judecată este programată pentru 24 august. Potrivit sursei citate, atunci urmează să fie audiați în calitate de martori Zinaida Greceanîi și Vlad Bătrîncea.
