Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, și-a exprimat susținerea față de profesorii și ceilalți angajați din sistemul educațional care au protestat miercuri, 19 august, în fața Guvernului. Parlamentarul consideră că autoritățile trebuie să-și respecte angajamentul privind majorarea salariilor începând cu 1 septembrie.
Margarint, membru al Comisiei parlamentare pentru protecție socială, sănătate și familie, a participat la manifestația organizată de sindicatele din domeniul educației.
„Astăzi suntem alături de profesorii care au ieșit în stradă pentru a cere ceea ce li s-a promis: salarii mai mari începând cu 1 septembrie. Educația nu poate fi construită pe promisiuni amânate. Profesorii merită salarii decente și condiții mai bune de lucru”, a declarat deputatul.
Parlamentarul le-a transmis profesorilor un mesaj de apreciere pentru munca depusă zi de zi și a reiterat necesitatea îmbunătățirii condițiilor din sistem.
Protestul a fost organizat de angajații din educație și știință, care cer autorităților să respecte angajamentele asumate față de sector, inclusiv majorarea salariilor de la 1 septembrie.
Sindicaliștii solicită, totodată, venituri pe măsura importanței muncii cadrelor didactice și condiții care să contribuie la atragerea și menținerea specialiștilor în sistemul educațional.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!
