Ministrul Sănătății, Alexandru Gasnaș, anunță mai multe măsuri pentru consolidarea protecției angajaților din sistemul medical împotriva insultelor, amenințărilor și agresiunilor.
Printre propuneri se numără aplicarea unui protocol unic în toate instituțiile medicale, acordarea sprijinului juridic angajaților agresați și sporirea securității în zonele cu risc crescut.
Potrivit ministrului, niciun angajat medical nu trebuie să fie supus insultelor, amenințărilor sau agresiunilor în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu. Deși legislația oferă deja protecție personalului medical, Gasnaș consideră că este necesară aplicarea efectivă și uniformă a prevederilor existente.
Una dintre măsurile propuse prevede instituirea unui protocol unic în toate instituțiile medicale. În cazul în care un angajat este amenințat sau agresat, incidentul ar urma să fie documentat imediat, iar instituția să aplice o procedură clară de intervenție.
Totodată, instituțiile medicale ar urma să ofere sprijin juridic angajaților care devin victime ale agresiunilor, astfel încât aceștia să nu fie nevoiți să gestioneze singuri asemenea situații.
O altă măsură vizează sporirea securității în zonele considerate cu risc crescut. Potrivit ministrului, aceasta ar putea fi asigurată inclusiv prin controlul accesului și intervenția rapidă în cazul producerii unor incidente.
Alexandru Gasnaș a subliniat că dreptul pacienților de a solicita informații, de a contesta o decizie medicală sau de a cere o a doua opinie trebuie respectat. Aceste drepturi nu pot fi însă exercitate prin intimidarea, amenințarea sau agresarea personalului medical.
„Nimeni nu poate obține prin intimidare, amenințare sau agresiune o decizie medicală. Vom proteja independența profesională a medicului”, a declarat ministrul Sănătății.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!
