Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, susține că alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei trebuie organizate cât mai curând, astfel încât autonomia să dispună de un organ legislativ cu mandat deplin.
Șefa statului a criticat amânarea scrutinului și a menționat că actuala Adunare Populară și-a încheiat mandatul și nu mai poate adopta anumite decizii importante pentru dezvoltarea regiunii.
„Eu cred că este neserios că alegerile au fost amânate atâta timp. Oamenii au nevoie de Adunare Populară, mandatul Adunării Populare actuale a expirat”, a declarat Maia Sandu.
Președinta a dat drept exemplu reforma administrației publice locale și procesul de amalgamare voluntară, subliniind că actualul legislativ al autonomiei nu ar avea competența deplină pentru a aproba astfel de decizii.
În ceea ce privește modificările la Codul electoral, Maia Sandu a precizat că pentru scrutinul din acest an va fi păstrat sistemul mixt, în timp ce pentru alegerile următoare este propusă trecerea la sistemul proporțional.
Potrivit șefei statului, schimbarea sistemului electoral necesită o perioadă de pregătire, iar unii reprezentanți ai autonomiei au semnalat că nu sunt pregătiți pentru trecerea imediată la sistemul proporțional.
Maia Sandu a mai declarat că, pentru modificările viitoare, ar fi oportună transmiterea proiectului către Comisia de la Veneția, pentru a evita eventualele neclarități și pentru a asigura respectarea standardelor electorale.
Totodată, președinta a recunoscut că organizarea alegerilor din Găgăuzia va reprezenta o sarcină complexă pentru Comisia Electorală Centrală, inclusiv din cauza numărului mare de circumscripții și a necesității verificării integrității candidaților și respectării regulilor de campanie.
La 30 iulie, Parlamentul a aprobat în prima lectură modificări la Codul electoral privind organizarea alegerilor în UTA Găgăuzia. Proiectul prevede, între altele, mecanismul de constituire a organului electoral central al autonomiei și introduce cadrul legal pentru organizarea scrutinului în conformitate cu o recentă hotărâre a Curții Constituționale.
Potrivit proiectului, Consiliul Electoral al Găgăuziei urmează să fie constituit printr-un mecanism similar celui utilizat pentru formarea consiliilor electorale din restul țării. Doi membri vor fi propuși de Adunarea Populară a Găgăuziei, doi de instanța de judecată, iar partidele politice reprezentate în Parlament vor putea desemna câte un membru.
Miercuri, 5 august, proiectul de modificare a Codului electoral a fost supus consultărilor publice în cadrul a două reuniuni, organizate la Parlament și la Comrat.
