Autoritățile Republicii Moldova urmează să clarifice circumstanțele în care Vitali Iankovski, declarat persoană indezirabilă pe teritoriul țării, a ajuns la Tiraspol și a participat la evenimente organizate de administrația separatistă.
Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a declarat că apariția acestuia la manifestațiile cu caracter propagandistic reprezintă un gest sfidător la adresa autorităților de la Chișinău.
„Este un gest sfidător la adresa autorităților Republicii Moldova. Personal, nu cunosc cum a ajuns acest individ la Tiraspol. Avem instituțiile statului care ar trebui să țină cont de acest subiect”, a declarat Chiveri după ședința Guvernului.
Vitali Iankovski, șeful reprezentanței regiunii separatiste Osetia de Sud din Georgia în regiunea transnistreană, a fost prezent la manifestările organizate la Tiraspol cu ocazia marcării a 34 de ani de la începutul operațiunii de „menținere a păcii” pe Nistru.
Acesta a fost declarat indezirabil în Republica Moldova în februarie 2026, pentru o perioadă de cinci ani.
Potrivit informațiilor prezentate de așa-zisa reprezentanță a Osetiei de Sud în regiunea transnistreană, Iankovski are o activitate îndelungată în structurile administrației separatiste de la Tiraspol.
În perioada 1996–2000, acesta ar fi ocupat funcția de consilier pentru relații cu organizațiile internaționale al așa-zisului secretar de stat din regiunea transnistreană, iar între 2000 și 2007 ar fi fost viceministru al Afacerilor Externe al administrației separatiste.
Ulterior, Iankovski ar fi reprezentat conducerea de la Tiraspol în Venezuela, ar fi condus o așa-zisă brigadă de salvare voluntară transnistreană în Osetia de Sud și ar fi deținut funcții administrative în structurile nerecunoscute ale regiunii transnistrene.
Între 2014 și 2017, acesta a fost director al Centrului pentru Educație și Știință Rusă din cadrul universității din Tiraspol.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!
