Cuba a fost afectată luni de o nouă pană generală de curent, a treia în mai puțin de șase luni și a opta înregistrată de la sfârșitul anului 2024. Anunțul a fost făcut de compania națională de electricitate Union Eléctrica (UNE), informează știrileprrotv.ro
„S-a produs o deconectare totală a sistemului electroenergetic național”, a transmis compania pe rețelele sociale, precizând că specialiștii încearcă să stabilească motivele avariei care a afectat întreaga insulă, cu aproximativ 9,6 milioane de locuitori.
Rețeaua electrică a Cubei se confruntă frecvent cu pene de curent, atât generale, cât și parțiale, pe fondul infrastructurii învechite și al deficitului de combustibil necesar producerii energiei.
Situația s-a agravat după măsurile impuse de Washington în luna ianuarie, care au limitat livrările de produse petroliere către Cuba. Potrivit autorităților cubaneze, restricțiile au afectat alimentarea cu combustibil a grupurilor electrogene utilizate pentru completarea producției de energie a centralelor termice.
De la începutul anului, autoritățile americane au autorizat doar sosirea unui petrolier rusesc care a livrat aproximativ 100.000 de tone de petrol.
Producția de electricitate a Cubei depinde în mare măsură de șapte centrale termice vechi, dintre care unele funcționează de peste patru decenii și sunt afectate frecvent de defecțiuni sau lucrări de mentenanță. Sistemul este completat de grupuri electrogene alimentate cu motorină importată.
Pentru a reduce dependența de combustibilii fosili și a limita efectele crizei energetice, autoritățile cubaneze au accelerat investițiile în energia solară, cu sprijinul Chinei.
În perioada 2025–2026, în Cuba au fost puse în funcțiune 56 de parcuri fotovoltaice, care furnizează peste 1.000 MW, echivalentul a aproximativ 10% din producția totală de energie electrică a țării. La sfârșitul anului 2024, energia solară reprezenta doar 3% din producția națională, iar autoritățile își propun ca această pondere să ajungă la 15% până la sfârșitul anului 2026.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!
