Adunarea Populară a UTA Găgăuzia a înaintat un recurs la Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei Curții de Apel din 3 aprilie, prin care a fost suspendată hotărârea privind organizarea alegerilor regionale stabilite pentru 21 iunie 2026.
În documentul depus, autoritatea locală susține că încheierea Curții de Apel Sud este neîntemeiată, arbitrară și contrară prevederilor legale, fiind adoptată cu depășirea limitelor controlului judecătoresc. Reprezentanții Adunării Populare afirmă că instanța a dispus suspendarea actului administrativ fără a demonstra existența unui prejudiciu ireparabil, invocând doar riscuri generale, precum „incertitudinea juridică” sau „afectarea încrederii publice”.
Prin acest recurs, se solicită anularea încheierii Curții de Apel și emiterea unei noi decizii prin care să fie respinsă cererea de suspendare a actelor administrative depusă de Oficiul Teritorial Comrat al Cancelariei de Stat.
În context, Serghei Cernev, reprezentantul Guvernului în teritoriu, a declarat pentru TVR Moldova că autoritățile locale ar trebui să primească de la Parlament o metodologie clară pentru organizarea scrutinului. În lipsa acesteia, există posibilitatea ca alegerile să fie supravegheate de Comisia Electorală Centrală.
Acesta a mai susținut că există riscul unor tentative de influențare a procesului electoral prin intermediul comisiei locale, făcând referire la posibile implicări ale unor actori politici și grupuri de interese, inclusiv din afara țării. Totodată, el a avertizat că ignorarea deciziilor instanțelor de către autoritățile din Comrat ar putea duce la consecințe de natură penală, mai degrabă decât la organizarea efectivă a alegerilor în acest an.
Anterior, Adunarea Populară a UTA Găgăuzia a stabilit organizarea alegerilor pentru 21 iunie 2026, însă această decizie este considerată incompatibilă cu legislația electorală a Republicii Moldova, modificată în
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!
