Administrația președintelui Donald Trump intenționează să extindă programul de garanții financiare pentru vize, vizând cetățenii din aproximativ 50 de țări, potrivit unor surse din cadrul Departamentului de Stat, citate de Reuters.
Conform informațiilor, solicitanții de vize de tip turistic și de afaceri (B1/B2) ar putea fi obligați să depună o garanție de până la 15.000 de dolari pentru a putea intra în Statele Unite. Măsura ar urma să intre în vigoare începând cu 2 aprilie și are ca scop reducerea numărului de persoane care depășesc durata legală de ședere.
Autoritățile americane susțin că suma va fi returnată celor care respectă condițiile vizei și părăsesc țara în termenul stabilit sau care nu mai călătoresc. Programul extins include 12 state noi, pe lângă alte 38 deja vizate, majoritatea din Africa.
De la revenirea la Casa Albă, Donald Trump a promovat o politică strictă în domeniul imigrației, care a inclus deportări accelerate, anulări de vize și verificări suplimentare ale solicitanților.
Organizațiile pentru drepturile omului critică aceste măsuri, afirmând că ar putea limita drepturile fundamentale și accesul la călătorii, în timp ce administrația americană susține că scopul este consolidarea securității naționale.
Anterior, în iunie, Washingtonul a introdus și restricții de călătorie pentru cetățenii din 19 state, invocând aceleași motive de securitate.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!
