Magistrații Curtea Supremă de Justiție au decis să respingă recursul depus de unul dintre avocații fostului președinte și deputat, Igor Dodon, referitor la includerea în proces a unor persoane în calitate de terți. Decizia a fost pronunțată pe 18 februarie.
Solicitarea viza implicarea lui Alexandru Dodon, fratele lui Igor Dodon, și a lui Petru Merineanu, cumnatul său, în litigiul cu Autoritatea Națională de Integritate. Curtea de Apel Centru respinsese deja cererea, iar CSJ a confirmat decizia, considerând că nu există temei legal pentru a-i atrage pe cei doi ca terți în proces.
Instanța a subliniat că drepturile celor doi nu sunt afectate de obiectul litigiului și că nu se impune emiterea vreunui act administrativ care să necesite acordul lor. Astfel, recursul a fost considerat neîntemeiat, iar hotărârea Curții de Apel Centru a fost menținută.
Litigiul a fost inițiat după ce ANI a constatat, în decembrie 2022, că Igor Dodon ar fi deținut o avere nejustificată de 1 175 457 de lei pentru anii fiscali 2017–2019. Procesul se află în continuare pe rolul CSJ, fără o decizie finală.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!