Mai multe instituții de învățământ din regiunea transnistreană au fost evacuate în cursul dimineții, după ce au fost recepționate mesaje anonime privind presupuse minări ale clădirilor.
Informațiile au fost făcute publice de platforma media Zona de Securitate, care citează utilizatori ai rețelelor sociale și surse din regiune. Potrivit datelor apărute, elevii și cadrele didactice au fost evacuați din școli din Tiraspol, Tighina și Slobozia.
Canalele locale de Telegram au raportat evacuarea tuturor școlilor din orașul Slobozia, precum și a mai multor instituții din Tiraspol, inclusiv școlile nr. 2, 8, 10, 12, 16 și 18. De asemenea, au fost evacuate școlile nr. 2, 15 și 18 din Tighina, precum și Liceul Teoretic „L.S. Berg”.
Lecțiile au fost întrerupte înainte de termen, iar elevii au fost scoși din clădiri. În unele cazuri, copiii au fost trimiși acasă, ca măsură de precauție.
Ulterior, așa-numitul Minister de Interne din regiunea transnistreană a anunțat că toate alertele s-au dovedit a fi false și că, în urma verificărilor, nu au fost depistate dispozitive explozive în instituțiile de învățământ vizate.
