Close Menu
politics.md
    Facebook X (Twitter) Instagram
    politics.md
    • POLITICĂ
    • AUTORITĂȚI
    • GEOPOLITICA
    • EXPERȚI
    • ANALITICA
    • Română
    Facebook X (Twitter) Instagram Telegram
    politics.md
    Acasă » Dorin Damir condamnat la 3 ani de pușcărie
    ACTUALITATE

    Dorin Damir condamnat la 3 ani de pușcărie

    19 ianuarie 2026Niciun comentariu
    Share
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

    Dorin Damir, cunoscut drept finul de cununie al fostului lider democrat Vladimir Plahotniuc, a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru două capete de acuzare în dosarul privind angajările fictive de la Ministerul Afacerilor Interne. Totodată, acesta a fost achitat pe alte trei capete, potrivit sentinței pronunțate luni, 19 ianuarie 2026.

    Decizia a fost luată în lipsa lui Damir de un complet de judecată prezidat de magistrata Angela Catană, din care au mai făcut parte judecătorii Sergiu Stratan și Alexandru Negru, transmite politics.md cu referire la zdg.md.

    Sentințe similare au fost pronunțate și în cazul celorlalți doi inculpați din dosar. Valeriu Cojocaru, fost șef al Direcției nr. 5 a Inspectoratului Național de Investigații, a fost găsit vinovat pe două capete de acuzare și condamnat la trei ani de detenție, fiind achitat pe celelalte trei. Aceeași pedeapsă a fost aplicată și fostului șef al Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pînzari, care, la rândul său, a fost achitat parțial.

    Angajare „formală” și salariu fără muncă

    Potrivit procurorilor, în anul 2017, în perioada guvernării Partidului Democrat, Dorin Damir a fost angajat ilegal și doar formal în cadrul Direcției nr. 5 a INI, o subdiviziune specială a MAI, ulterior desființată. Acesta ar fi activat sub pseudonimul „HOLRIO”, fără a desfășura activitate polițienească reală.

    Dosarul de angajare ar fi fost întocmit cu încălcarea procedurilor legale, în urma modificării regulamentelor interne, care au relaxat criteriile de recrutare și au permis includerea lui Damir în structură. Deși nu s-a prezentat niciodată la muncă, între iunie 2017 și septembrie 2019, Damir ar fi încasat aproximativ 170 de mii de lei din bugetul de stat.

    În doar două luni de la „angajare”, acesta a obținut gradul special de inspector-principal, iar ulterior pe cel de comisar.

    Documente false și identitate fictivă

    Anchetatorii susțin că, sub pretextul desfășurării unor „măsuri speciale de investigații”, lui Damir i-au fost eliberate documente de identitate și pașaport pe un nume fictiv – Dumitru Busuioc, identitate pe care acesta ar fi folosit-o inclusiv pentru o călătorie personală la Kiev. Ulterior, pe același nume i-ar fi fost emis și un permis de conducere, dar cu fotografia sa reală.

    Pentru a crea aparența unei activități reale, pe numele lui Damir au fost întocmite fișe de salarizare, rapoarte și evaluări. În registrul Direcției nr. 5 figurează patru rapoarte informative, unele formate dintr-o singură frază, fără semnătura acestuia. În instanță, s-a stabilit că documentele au fost redactate de alți angajați, la indicația superiorilor.

    Proces de durată

    Dosarul a fost expediat în judecată în septembrie 2021, iar examinarea în primă instanță a durat cinci ani și patru luni. Inițial, sentința urma să fie pronunțată în decembrie 2025, însă termenul a fost amânat.

    Pentru faptele imputate – inclusiv abuz de serviciu, delapidare, fals în acte și alte infracțiuni – legea prevede pedepse de până la 12 ani de închisoare.

    Reacția lui Damir

    Contactat pentru o reacție, Dorin Damir a declarat că dosarul ar fi fost instrumentat „la comandă” și a respins acuzațiile, afirmând că va face declarații detaliate după finalizarea definitivă a procesului.

    Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

    Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Previous ArticleIon Ceban: „Fiecare stradă trebuie inspectată personal pentru deszăpezire, fără scuze”
    Next Article 2026, declarat anul mobilității urbane în municipiul Chișinău

    POSTĂRI ASEMĂNATOARE

    Igor Dodon a marcat Boboteaza prin scăldatul în ape reci, în Rusia

    19 ianuarie 2026

    Trump a declarat că nu mai este obligat să „se gîndească la pace”

    19 ianuarie 2026

    Premierul Alexandru Munteanu va reprezenta Republica Moldova la Forumul Economic Mondial de la Davos

    19 ianuarie 2026

    Comments are closed.

    caută
    RLIVE TV

    Articole recente
    ACTUALITATE

    Igor Dodon a marcat Boboteaza prin scăldatul în ape reci, în Rusia

    19 ianuarie 2026

    …

    ACTUALITATE

    Trump a declarat că nu mai este obligat să „se gîndească la pace”

    19 ianuarie 2026

    …

    ACTUALITATE

    Premierul Alexandru Munteanu va reprezenta Republica Moldova la Forumul Economic Mondial de la Davos

    19 ianuarie 2026

    …

    ACTUALITATE

    2026, declarat anul mobilității urbane în municipiul Chișinău

    19 ianuarie 2026

    …

    ACTUALITATE

    Dorin Damir condamnat la 3 ani de pușcărie

    19 ianuarie 2026

    …

    CATEGORII
    • ANALITICA
    • AUTORITĂȚI
    • EXPERȚI
    • GEOPOLITICA
    • POLITICĂ
    • ARHIVĂ
    • PARTIDE
    • CONTACTE

    © 2025 - Politics of Moldova

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.