Close Menu
politics.md
    Facebook X (Twitter) Instagram
    politics.md
    • POLITICĂ
    • AUTORITĂȚI
    • GEOPOLITICA
    • EXPERȚI
    • ANALITICA
    • Română
    Facebook X (Twitter) Instagram Telegram
    politics.md
    Acasă » Președintele Parlamentului cere ritm mai rapid pentru modernizarea sistemului judiciar
    AUTORITĂȚI

    Președintele Parlamentului cere ritm mai rapid pentru modernizarea sistemului judiciar

    23 octombrie 2025Niciun comentariu
    Share
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email


    Reforma justiției și modernizarea administrației publice locale se află în centrul agendei Parlamentului de legislatura a XII-a, învestit pe 22 octombrie.

    Președintele Legislativului, Igor Grosu, aflat la al doilea mandat consecutiv în fruntea instituției, a declarat că reforma justiției rămâne domeniul-cheie în procesul de negociere pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE).

    Șeful Parlamentului a amintit că reforma justiției face parte din primul cluster de negocieri cu UE, cel care „este deschis primul și închis ultimul”, și a subliniat nevoia de accelerare a procesului, transmite politics.md cu referire la moldova1.md.

    „Aștept mai multă viteză pe dimensiunea evaluării externe. Sunt mici întârzieri la Comisia vetting privind procurorii. Totodată, Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Superior al Procuraturii trebuie să devină cât mai repede funcționale. Ele urmează să preia funcțiile de promovare în carieră și de evaluare. Ce se întâmplă acum cu evaluarea externă este un mecanism extraordinar, dar temporar”, a menționat Igor Grosu.

    El a insistat asupra autonomiei instituțiilor judiciare, afirmând că responsabilitatea pentru curățarea sistemului trebuie asumată la nivel național.

    „Nu putem aștepta mereu ca cineva din exterior să ne evalueze procurorii și judecătorii. Trebuie să ne construim singuri instituțiile și să le oferim instrumente de motivare. Nimeni nu va face curățenie în locul nostru. Fiecare sistem trebuie să-și asume propria reformă”, a subliniat el.

    Pe lângă justiție, Igor Grosu a anunțat că reforma administrației publice locale este o altă prioritate strategică, care ar urma să fie finalizată până la începutul anului 2027.

    „Vrem să venim până în 2027 cu o decizie politică asumată. Analizăm diferite modele – inclusiv amalgamarea voluntară, aplicată deja în raioanele Florești și Leova. Totuși, pentru localitățile mici va fi nevoie de alte soluții. Vom merge pe o metodă mixtă, adaptată fiecărei regiuni”, a precizat președintele Parlamentului.

    Potrivit acestuia, reorganizarea administrației locale este o condiție necesară pentru accesarea fondurilor europene.

    „Condițiile de eligibilitate pentru proiectele europene devin tot mai exigente – contează complexitatea proiectului și numărul populației. Țările baltice și Polonia au trecut deja prin acest proces, iar Republica Moldova trebuie să facă același pas. Prin programele ‘Satul european I, II și III’ vrem să pregătim terenul pentru această tranziție”, a explicat Igor Grosu.

    Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Previous ArticlePreședintele Parlamentului: Reintegrarea Transnistriei va fi realizată etapizat — demilitarizare, democratizare, integrare europeană
    Next Article Expert: Proiectele politice susținute de Rusia amenință democrația din Moldova

    POSTĂRI ASEMĂNATOARE

    Șeful Adunării Populare din Găgăuzia: „Nu întârziem alegerile, urmează formarea CEC”

    23 octombrie 2025

    Renato Usatîi: „Guvernul trebuie format din profesioniști, nu pe criterii politice”

    23 octombrie 2025

    Stamate: După descinderile în dosarul amnistiei, aşteptăm concluziile

    23 octombrie 2025

    Comments are closed.

    caută
    RLIVE TV

    Articole recente
    AUTORITĂȚI

    Șeful Adunării Populare din Găgăuzia: „Nu întârziem alegerile, urmează formarea CEC”

    23 octombrie 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Renato Usatîi: „Guvernul trebuie format din profesioniști, nu pe criterii politice”

    23 octombrie 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Stamate: După descinderile în dosarul amnistiei, aşteptăm concluziile

    23 octombrie 2025

    …

    GEOPOLITICA

    Zaharova anunță în ce condiții Rusia va reveni la masa negocierilor cu SUA

    23 octombrie 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Nicușor Dan: Procesul de aderare al Republicii Moldova la UE, pe agenda Consiliului European

    23 octombrie 2025

    …

    CATEGORII
    • ANALITICA
    • AUTORITĂȚI
    • EXPERȚI
    • GEOPOLITICA
    • POLITICĂ
    • ARHIVĂ
    • PARTIDE
    • CONTACTE

    © 2025 - Politics of Moldova

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.