Close Menu
politics.md
    Facebook X (Twitter) Instagram
    politics.md
    • POLITICĂ
    • AUTORITĂȚI
    • GEOPOLITICA
    • EXPERȚI
    • ANALITICA
    • Română
    Facebook X (Twitter) Instagram Telegram
    politics.md
    Acasă » EDITORIAL// OPOZIȚIA POATE SĂ-ȘI SECURIZEZE VOTURILE
    EXPERȚI

    EDITORIAL// OPOZIȚIA POATE SĂ-ȘI SECURIZEZE VOTURILE

    12 august 2025Niciun comentariu
    Share
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

    Patru vehicole electorale au șanse reale de a trece pragul viitorului Parlament al Republicii Moldova: Partidul Acțiune și Solidaritate, aflat la guvernare, Blocul Electoral Patriotic (Dodon, Voronin, Vlah, Tarlev), Blocul Electoral Alternativa (Ceban, Stoianoglo, Chicu, Tkaciuc) și Partidul Nostru (al lui Renato Usatâi).

    Majoritatea cercetărilor de opinie confirmă afirmația de mai sus.

    Blocul Electoral Patriotic, Blocul Electoral Alternativa și Partidul Nostru se află în opoziție față de Partidul Acțiune și Solidaritate, partidul care deține toate pârghiile de putere.

    Reprezentanți ai formațiunilor politice aflate în opoziție, atât ai Partidul Socialiștilor, ai Partidului Mișcarea Alternativa Națională, ori ai Partidului Nostru (al lui Renato Usatâi) sau ai Partidului Republican Inima Moldovei și-au exprimat public temerile față de folosirea resurselor administrative de către Partidul Acțiune și Solidaritate.

    Victor Pruteanu, expert în procese electorale, a considerat că transferarea soft-ului și a serverelor Comisiei Electorale Centrale către Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică este una riscantă care poate atrage după ea bănuieli rezonabile de fraudare a rezultatului proceselor electorale.

    Recent, reprezentanții Serviciului Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică au inițiat o anchetă referitoare la un atac cibernetic străin la adresa infrastructurii cibernetice guvernamentale. Astfel, temerile domnului Pruteanu capătă mai multă greutate.

    Dincolo de atacurile cibernetice ale unui actor statal extern ori ale unui actor politic intern, consider că opoziția politică este obligată și poate securiza voturile obținute.

    Liderii celor trei vehicole electorale aflate în opoziție, Igor Dodon, Ion Ceban și Renato Usatâi ar trebui să se întâlnească pentru a discuta aspecte care țin de trimiterea în comun a reprezentanților electorali ai partidelor parlamentare în secțiile de votare care vor fi deschise peste hotarele Republicii Moldova. Dar și ai observatorilor procesului electoral.

    Potrivit regulamentului de activitate al biroului electoral al unei secții de votare, partidele parlamentare își pot desemna câte un membru în fiecare birou electoral care va fi deschis cu ocazia alegerilor parlamentare, atât în Republica Moldova, cât și peste hotarele ei. Persoanele desemnate ar trebui să aibă certificate de calificare eliberate de CICDE – Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral.

    Partidul Socialiștilor, Partidul Comuniștilor și Partidul Mișcarea Alternativa sunt formațiuni politice parlamentare din opoziție, au persoane instruite în acest domeniu și le pot trimite în comun la secțiile de votare care vor fi deschise peste hotarele Republicii Moldova.

    Prezența reprezentanților politici ai opoziției în secțiile de votare din străinătate va reduce posibilitatea apariției fraudelor electorale și va crește încrederea în rezultatul alegerilor parlamentare.

    Înțeleg, acțiunile presupun un efort financiar pe care formațiunile politice din opoziție ar prefera să nu și-l asume.

    Consider că securizarea rezultatelor obținut de partidele din opoziție trebuie discutată în comun.

    Motiv suficient pentru ca Igor Dodon, Ion Ceban și Renato Usatâi să se întâlnească pentru a discuta acest subiect.

    Autor: Victor Nichituș

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Previous ArticlePeste 10 mii de oameni au ieșit la un miting împotriva represiunilor politice ale PAS
    Next Article Ucraina ar fi pregătită să cedeze teritoriul ocupat de Rusia

    POSTĂRI ASEMĂNATOARE

    Experții demontează declarațiile Gazprom: „Manipulare și amenințări politice”

    8 august 2025

    EDITORIAL// Victoria Furtună: De la manifest la potențial lider – riscurile și oportunitățile unui procuror

    18 iunie 2025

    Expert: Rusia nu mai contează în conflictul dintre Israel și Iran

    16 iunie 2025

    Comments are closed.

    caută
    RLIVE TV

    Articole recente
    AUTORITĂȚI

    Paris, Berlin și Londra vor să reintroducă sancțiuni împotriva Iranului

    13 august 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Echipa Partidului Nostru a verificat stadiul lucrărilor la unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din Bălți

    13 august 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Liderul Blocului ALTERNATIVA acuză guvernarea de orchestrări politice în cazul sancțiunilor impuse lui Ion Ceban

    13 august 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Blocul Împreună și-a depus la CEC lista de candidați pentru alegeri

    13 august 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Vladimir Plahotniuc, audiat în absență la Atena în dosarul de extrădare

    13 august 2025

    …

    CATEGORII
    • ANALITICA
    • AUTORITĂȚI
    • EXPERȚI
    • GEOPOLITICA
    • POLITICĂ
    • ARHIVĂ
    • PARTIDE
    • CONTACTE

    © 2025 - Politics of Moldova

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.