Recunoașterea ”republicilor populare” Luhansk și Donețk de către Rusia face ca armata rusă să intre, în sfîrșit, pe teritoriul Ucrainei, consfințînd astfel și de jure o situație existentă din 2014. Totuși, noua situație din teren comportă și anumite nuanțe noi – armata ucraineană se află acum față în față cu armata rusă (și nu cu o armată de insurgenți) și se va abține probabil de a deschide focul, astfel încît, cel puțin pe o anumită perioadă de timp se va instaura pacea. O pace care va da șanse pentru desfășurarea unui dialog aducător de pace.
Aparent, liderii ucraineni au răsuflat cu ușurare deoarece recunoașterea ”republicilor populare” de Moscova, practic anulează, potrivit lui Zelenski, acordurile de la Minsk, atît de detestate de Kiev. Acest optimism ucrainean poate să se risipească curînd deoarece rușii nu consideră acordurile cu pricina bune de aruncat la gunoi. În opinia multor analiști, aceste acorduri consacră dreptul Kievului de a controla teritoriile rămase ale Donbasului asupra cărora nu se extinde controlul rusesc. În absența acordurilor de la Minsk rușii ar putea să aibă mâînă liberă în a trece peste liniile de demarcare a părților și a extinde controlul acestor ”republici”asupra restului Donbasului cea ce va obliga Kievul să ia o decizie foarte grea – să se retragă cu onoarea pătată sau să intre în luptă cu șanse mizere de cîștig.
Chișinăul oficial a dat două cominicate – Maia Sandu și MAEIE – prin care condamnă acțiunile Rusiei și exprimă susținere poporului ucrainean. În aceste condiții, gestul dat e cred maxim ce putem face pentru Ucraina. Mai departe, lupta se va da pe cale diplomatică între mebrii Consiliului de Securitate ONU și în foruri în care Moldova nu are acces. Sigur, poziția Chișinăului ar fi fost probabil mult mai nuanțată în cazul în care la putere s-ar afla socialiștii. Dar nici ei nu cred că ar fi aprobat fără rezerve recunoașterea independeței „LDNR” de către ruși.
Acum, însă, Republica Moldova rămîne singura țară în spațiul post sovietic cu un conflict înghețat nesoluționat. E vorba desigur de Transnistria. Osetia de Sud, Abhazia și LDNR au fost recunoscute de Moscova, Crimeea anexată iar Carabahul de Munte supus unei invazii a Azerbaidjanului și cucerit într-o proporție semnificativă. O bună parte din experții ucraineni și moldoveni deplîng în mod inexplicabil acestă situație și conchid că sîntem codașii din regiune. Potrivit lor Moldova se lasă prostită de ruși.
Trebuie totuși să le amintim acestor analiști cu mințile învăpăiate că Moldova rămîne ultima țară din spațiul post-sovietic care a evitat războiul cu Rusia. Acest lucru este deloc de neglijat pentru că a permis statului nostru că se mențină pe linia de plutire. În fond, cea mai mare dramă a poporului nostru din ultimele decenii este considerat „furtul miliardului” ceea ce pare să fie o catastrofă anecdotică în comparație cu o confruntare militară adevărată pe Nistru.
Dorința unora de a scăpa în fel și chip de Transnistria după modelul georgian (prin declanșarea unui război) fie prin modelul ucrainean (nerespectarea unor acorduri semnate și menținerea permanentă a conflictului în stare fierbinte) mi se pare iresponsabilă. Acest fapt, se pare e înțeles și de conducerea țării care mereu a vorbit de o abordare mai ”moale” a problemei transnistrene, abordare pe care ucrainenii o numesc proces de ”transnistrizare” a Moldovei, adică recunoașterea, ca prim pas, a republicii separatiste ca parte la dialog.
Este important ca în aceste clipe destul de dificile din punct de vedere al securității regionale, conducerea țării să nu-și piardă cumpătul și să rămînă în albia poziției cumpătate care a caracterizat întotdeauna abordările Chișinăului. Demersul de susținere a Ucrainei este unul logic, care derivă din propria experiență legată de existența separatismului în țară. Totuși, abordarea diferită a conflictului transnistrean manifestată de Chișinău în raport problema Donbasuluiu ne permite să sperăm că lucrurile nu se vor încinge în zona noastră iar formatul de discuții 5+2 va rămîne singurul viabil și nu va fi înlocuit ca în cazul celui din Normandia cu o prezență masivă a militarilor unei țări străine pe teritoriul nostru.
Autor: Cornel Ciurea