Premierul ungar Viktor Orbán a lansat marți acuzații grave la adresa Ucrainei, susținând că serviciile speciale ucrainene ar fi desfășurat o „operațiune fără precedent” împotriva Ungariei, culminând cu un presupus atac asupra Forțelor de Apărare ale țării sale.
Într-o declarație video publicată pe pagina sa de Facebook, liderul de la Budapesta a anunțat că a convocat Consiliul Național de Apărare, pe fondul unor acțiuni pe care le califică drept „provocări majore ale serviciilor ucrainene”.
Potrivit lui Orban, Ucraina ar fi declanșat o campanie de discreditare menită să blocheze referendumul planificat în Ungaria privind aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană. El a mers mai departe afirmând că „ucrainenii au reluat contactele cu partea ungară pentru a desfășura o operațiune care a inclus și un atac asupra forțelor armate ungare, cu sprijinul unor actori din opoziția politică internă.”
„Este un moment fără precedent în istoria recentă. Ne așteptăm ca serviciile speciale ucrainene să continue acțiunile până la încheierea sondajului privind referendumul. Forțele noastre de securitate sunt pregătite”, a declarat Orban.
Premierul ungar a reafirmat intenția de a organiza referendumul, argumentând că „nici Bruxelles-ul, nici Kievul nu pot decide în locul poporului ungar.”
În luna martie, Viktor Orban a anunțat organizarea unui referendum consultativ privind susținerea aderării Ucrainei la UE. Deși rezultatul acestuia nu va avea efect juridic direct, Budapesta îl poate folosi pentru a-și justifica poziția în negocierile cu Bruxellesul.
Orban a susținut constant că integrarea Ucrainei în Uniunea Europeană ar fi „nocivă pentru economia Ungariei” și a cerut „garanții ferme” din partea liderilor europeni.
Până la acest moment, autoritățile ucrainene nu au reacționat oficial la acuzațiile formulate de Viktor Orban.
O nouă escaladare a relaţiilor ucraineano-maghiare a început atunci când Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunţat că a descoperit o reţea de spionaj maghiară care opera în regiunea Transcarpatia din vestul Ucrainei. Ulterior, Ungaria a expulzat doi diplomaţi ucraineni ca răspuns, acuzându-i de spionaj. De asemenea, Ungaria a reţinut şi expulzat un fost diplomat ucrainean vineri, 9 mai.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!