Close Menu
politics.md
    Facebook X (Twitter) Instagram
    politics.md
    • POLITICĂ
    • AUTORITĂȚI
    • GEOPOLITICA
    • EXPERȚI
    • ANALITICA
    • Română
    Facebook X (Twitter) Instagram Telegram
    politics.md
    Acasă » SUA semnează acorduri separate cu Ucraina și Rusia
    GEOPOLITICA

    SUA semnează acorduri separate cu Ucraina și Rusia

    26 martie 2025Niciun comentariu
    Share
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

    Statele Unite ale Americii au încheiat marți, 26 martie, acorduri separate cu Moscova și Kievul, pentru încetarea atacurilor în Marea Neagră și asupra infrastructura energetice, transmite politics.md cu referire la IPN.

    În urma discuțiilor de la Riyadh între oficialii americani cu delegația rusă, apoi cu cea ucraineană, au fost aprobate acorduri de încetare a atacurilor maritime, asigurând fluxul maritim, a comunicat Casa Albă într-o declarație.

    Atât Ucraina, cât și Federația Rusă au declarat că se vor baza pe Washington în aplicarea acordurilor.

    La scurt timp după anunțul SUA, Kremlinul a menționat că acordul în privința Mării Negre nu va intra în vigoare dacă nu vor fi ridicate sancțiunile asupra unor bănci rusești și dacă nu va fi restabilit accesul la sistemul de plată SWIFT, scrie Agenția rusă de presă TASS.

    Washingtonul nu a menționat ridicarea sancțiunilor, doar că se va restabili accesul Rusiei pe piața mondială pentru exporturile de agricultură și îngrășăminte.

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că pentru intrarea în vigoare a acordurilor încheiate nu este necesară ridicarea sancțiunilor, numind declarația Kremlinului o tentativă de manipulare: „Ei încearcă deja să distorsioneze acordurile și, de fapt, să înșele atât intermediarii noștri, cât și întreaga lume”.

    De cealaltă parte, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat într-un interviu pentru televiziunea rusă de stat că Moscova are nevoie de garanții: „Vom avea nevoie de garanții clare. Având în vedere experiențele dezamăgitoare ale acordurilor noastre anterioare cu Kievul, garanțiile pot exista doar sub forma unei directive venite de la Washington către Zelenski”.

    Volodimir Zelenski a mai spus că dacă Rusia ar încălca acordurile, i-ar cere lui Donald Trump să impună sancțiuni suplimentare Moscovei și să ofere mai multe arme Ucrainei: „Nu avem încredere în ruși, dar vom fi constructivi”.

    În perioada premergătoare declarațiilor în privința acordurilor, atât Moscova, cât și Kievul s-au acuzat reciproc că au lansat atacuri cu drone, dar nu au existat rapoarte de atacuri în Marea Neagră sau asupra infrastructurii energetice, scrie Reuters. Sursa notează că, dacă acordurile vor fi implementate, acestea ar putea fi primul pas semnificativ către o pace justă în Ucraina.

    Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Previous ArticleMircea Eșanu: Actul de identitate va putea fi solicitat de cetățeni din 2 aprilie
    Next Article Reformă electorală în SUA: Votanții vor trebui să demonstreze cetățenia

    POSTĂRI ASEMĂNATOARE

    LIVE// Sosirea oficialilor pentru Summitul Republica Moldova – Uniunea Europeană

    4 iulie 2025

    China impune noi taxe vamale pentru produsele din Uniunea Europeană

    4 iulie 2025

    Donald Trump: „Sunt dezamăgit de Putin. Nu cred că vrea să oprească războiul”

    4 iulie 2025

    Comments are closed.

    caută
    RLIVE TV

    Articole recente
    AUTORITĂȚI

    Victoria Furtună: „Nu orice cruce este biserică. Nu orice slujbă e în numele lui Dumnezeu”

    4 iulie 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    LIVE// Brief de presă: Sandu, von der Leyen și Costa

    4 iulie 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Blocul Alternativa a prezentat programul „Viitorul începe de la TINEri”

    4 iulie 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    LIVE// Summitul Republica Moldova – Uniunea Europeană

    4 iulie 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Alegerile din Boldurești, declarate nule. CEC este obligată să organizeze votarea repetată

    4 iulie 2025

    …

    CATEGORII
    • ANALITICA
    • AUTORITĂȚI
    • EXPERȚI
    • GEOPOLITICA
    • POLITICĂ
    • ARHIVĂ
    • PARTIDE
    • CONTACTE

    © 2025 - Politics of Moldova

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.