Close Menu
politics.md
    Facebook X (Twitter) Instagram
    politics.md
    • POLITICĂ
    • AUTORITĂȚI
    • GEOPOLITICA
    • EXPERȚI
    • ANALITICA
    • Română
    Facebook X (Twitter) Instagram Telegram
    politics.md
    Acasă » Igor Boțan: Unirea cu România câștigă tot mai mulți susținători în Republica Moldova
    AUTORITĂȚI

    Igor Boțan: Unirea cu România câștigă tot mai mulți susținători în Republica Moldova

    17 martie 2025Niciun comentariu
    Share
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

    În ultimii 15 ani numărul cetățenilor Republicii Moldova care susțin Unirea cu România a crescut de trei ori. 

    Opinia aparține expertului Igor Boțan și a fost exprimată în cadrul dezbaterii publice la tema „Unirea 1918: de ce a fost necesară, de ce a fost posibilă?”, organizată de Agenția de presă IPN. Potrivit expertului, această evoluție reflectă o schimbare semnificativă în percepția publicului față de relațiile dintre cele două state, transmite Politics.md.

    Potrivit expertului, un factor important în această schimbare este educația. În școlile din Republica Moldova se studiază Istoria Românilor, ceea ce contribuie la consolidarea unei identități comune. De asemenea, aproximativ o treime dintre cetățenii moldoveni dețin și cetățenia României, ceea ce le permite accesul la oportunități economice și sociale mai bune în Uniunea Europeană.

    „În școli se studiază Istoria Românilor, acest lucru fiind extrem de important. Dacă ne uităm la evoluții din punct de vedere sociologic, observăm că în ultimii 15 ani numărul cetățenilor care își doresc Unirea cu România a crescut de peste trei ori. De la 10% la 35% sau chiar aproape 40%. O treime din cetățenii Republicii Moldova dețin cetățenia României”, a spus expertul permanent al proiectului, Igor Boțan.

    Igor Boțan a subliniat că, în contextul actual, orice procese evolutive dintre Republica Moldova și România trebuie să aibă loc în baza respectării statului de drept și a tratatelor internaționale.

    „În același timp, înțelegem că trăim în epoca statului de drept și toate problemele trebuie să fie soluționate prin prisma statului de drept, a tratatelor internaționale și a procesului Helsinki”, a mai spus Igor Boțan.

    Igor Boțan a explicat că opiniile cetățenilor despre Unirea Basarabiei cu România sunt influențate atât de explicațiile oferite de istorici, cât și de argumentele aduse de politicieni și partidele politice.

    „Este rolul partidelor politice, a intelectualilor, să mențină în atenția publicului evenimentele istorice, ca oamenii să înțeleagă că procesul istoric este unul viu. Aspirațiile de viitor ale cetățenilor depind nu doar de contribuția istoricilor, ci și de contribuția partidelor politice care trebuie să ofere perspective de dezvoltare pentru țara noastră. Este firesc ca oamenii să trăiască în comunitatea care este cea mai propice pentru dezvoltarea lor economică, socială, culturală. Procesul este în desfășurare”, a conchis Igor Boțan.

    Dezbaterea publică la tema „Unirea 1918: de ce a fost necesară, de ce a fost posibilă?” este ediția a 45-a din ciclul „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”. Proiectul este susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

    Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Previous Article„Intellect Group” prezintă analiza activității politicienilor din Republica Moldova în februarie 2025
    Next Article Deputații din Găgăuzia cer demisia Comitetului Executiv din cauza promisiunilor neîndeplinite

    POSTĂRI ASEMĂNATOARE

    Partidul Nostru inițiază o comisie parlamentară de anchetă privind cheltuielile din starea de urgență: „Moldova nu mai poate trăi în suspiciuni!”

    3 decembrie 2025

    Deputatul Alexandr Berlinschii cere Guvernului claritate privind reforma administrativ-teritorială

    3 decembrie 2025

    Gaz, electricitate, alimente – de ce plătim mai mult decât în țara vecină aflată în război?

    2 decembrie 2025

    Comments are closed.

    caută
    RLIVE TV

    Articole recente
    ACTUALITATE

    Parlament, trezește-te! Cerem audieri urgente pe datorie publică

    4 decembrie 2025

    …

    ACTUALITATE

    Compensațiile la curent, doar temporare: ce trebuie să știe consumatorii în 2026

    4 decembrie 2025

    …

    ACTUALITATE

    Moldova riscă să piardă controlul dosarului transnistrean — avertisment dur al unui expert

    4 decembrie 2025

    …

    ACTUALITATE

    Justiția: cheia aderării – DG ENEST avertizează: fără reforme reale, UE rămâne departe

    4 decembrie 2025

    …

    ACTUALITATE

    Buget 2026: Guvern acuzat — fără sindicate, fără transparență!

    4 decembrie 2025

    …

    CATEGORII
    • ANALITICA
    • AUTORITĂȚI
    • EXPERȚI
    • GEOPOLITICA
    • POLITICĂ
    • ARHIVĂ
    • PARTIDE
    • CONTACTE

    © 2025 - Politics of Moldova

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.