Riscurile interferențelor străine în procesul electoral și experiența Republicii Moldova în organizarea scrutinului transparent, liber și corect a fost prezentată de prim-ministrul Dorin Recean, la panelul dedicat alegerilor, desfășurat în cadrul Forumului Economic de la Davos.
Șeful Executivului s-a referit la atacurile hibride din partea Federației Ruse și acțiunile prin care Kremlinul a încercat să perturbeze procesele democratice din țara noastră. Potrivit premierului, în perioada electorală, propaganda și dezinformarea a căpătat amploare, iar narativele false au fost diseminate pe larg pentru a compromite scrutinul. În același timp, Republica Moldova a fost ținta unei fraude fără precedent – alegerile din anul 2024 au fost marcate de corupere electorală și cumpărare de voturi de către grupări criminale.
„Am fost martorii unor acțiuni și campanii de dezinformare menite să divizeze societatea, să influențeze opinia publică și să submineze încrederea în instituțiile statului. Cu tehnologia disponibilă acum, problema guvernelor este numărul copleșitor de informații false. Cel mai important este să continuăm să investim în educație și în dezvoltarea gândirii critice, astfel încât oamenii să fie mai puțin manipulați. Dezinformarea nu are hotare și rămâne o provocare globală, care necesită soluții colective”, a spus premierul Dorin Recean.
Un alt panel de discuții, desfășurat cu prezența prim-ministrului Dorin Recean, a vizat gestionarea durabilă a resurselor de apă, în contextul schimbărilor climatice. De asemenea, premierul a participat la mese rotunde și discuții privind accelerarea tranziției către energia verde, încurajarea investițiilor în energia regenerabilă și construirea unor economii reziliente pentru menținerea păcii.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!