Armata israeliană a lovit baze militare siriene în care s-ar fi aflat arme chimice și rachete cu rază lungă de acțiune, pentru a le împiedica să ajungă „în mâinile unor actori ostili”, conform Associated Press, după fuga din țară a președintelui Bashar al-Assad.
- „Singurul nostru interes este securitatea Israelului și a cetățenilor săi și din acest motiv am atacat sisteme de arme strategice, cum ar fi, de exemplu, arme chimice sau rachete cu rază lungă de acțiune, pentru ca acestea să nu cadă în mâinile extremiștilor”, a declarat, luni, ministrul israelian de externe, Gideon Saar, fără să ofere detalii privind momentul sau locul exact în care au avut loc atacurile.
Siria și-a dat acordul în 2013 să renunțe la armele sale chimice, însă au existat temeri în regiune că acest lucru nu s-a întâmplat.
Înainte ca forțele rebele din Siria să cucerească duminică Damascul, președintele Bashar al-Assad a fugit din țară la bordul unui avion și ar fi primit azil politic în Rusia.
Incursiune terestră
După căderea regimului Assad, premierul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat armatei să ‘ia controlul’ zonei tampon de pe Înălţimile Golan, formată în acordul de separare a forţelor din 1974 timp de aproape 50 de ani. Forțele israeliene Tzahal au preluat, astfel, partea siriană a Muntelui Hermon.
Armata israeliană a subliniat că nu se amestecă în evenimentele din Siria, dar că va continua să acţioneze pentru păstrarea zonei demilitarizate dintre cele două ţări.
Ministrul israelian de externe, Gideon Saar, a asigurat luni că prezenţa trupelor israeliene în zona demilitarizată de pe teritoriul sirian este „limitată şi temporară”, fiind un pas necesar din motive de securitate. Ministrul Gideon Saar a clarificat că trupele au pătruns între câţiva metri şi maximum 3.2 km de graniţă, pe care Israelul o plasează pe Înălţimile Golan, ocupate în 1967 şi anexate în 1981.