Close Menu
politics.md
    Facebook X (Twitter) Instagram
    politics.md
    • POLITICĂ
    • AUTORITĂȚI
    • GEOPOLITICA
    • EXPERȚI
    • ANALITICA
    • Română
    Facebook X (Twitter) Instagram Telegram
    politics.md
    Acasă » Liderul rebelilor, Ahmad al-Sharaa, ajunge la Damasc și se prezintă sub numele său real
    GEOPOLITICA

    Liderul rebelilor, Ahmad al-Sharaa, ajunge la Damasc și se prezintă sub numele său real

    9 decembrie 2024Niciun comentariu
    Share
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

    Abu Mohammad al-Golani, liderul rebelilor care au cucerit capitala siriană, a ajuns duminică la Damasc, unde a vizitat Marea Moschee și a ținut un discurs. La intrarea în capitala siriană, în fruntea luptătorilor săi victorioși, al-Golani a renunțat la numele său de gherilă și s-a prezentat sub numele său real, Ahmad al-Sharaa.

    Al-Sharaa, desemnat drept terorist de către Statele Unite, împreună cu forța sa insurgentă, Hayat Tahrir al-Sham (HTS), formată în mare parte din jihadiști, a devenit acum un actor major pe scena politică și militară a Siriei.

    „Conducătorul Ahmed al-Sharaa (numele real al lui Golani) s-a prosternat şi a sărutat pământul” când a ajuns la Damasc, a anunţat coaliţia rebelă pe canalul său de Telegram, ataşând imagini în care liderul HTS, formaţiunea islamistă radicală din fruntea coaliţiei insurgenţilor.

    Președintele sirian Bashar al-Assad, care a condus Siria timp de 24 de ani, a fugit la Moascova la primele ore ale zilei de duminică din capitala Damasc la bordul unui avion de transport Ilyushin Il-76, semnalul acestuia fiind pierdut deasupra orașului Homs controlat de rebeli, Bashar al-Assad ar fi primit azil din partea autorităților ruse, potrivit surselor citate de presa de la Moscova. Plecarea acestuia din Siria survine în contextul în care rebelii ar fi avansat semnificativ spre Damasc.

    Coaliția rebelilor sirieni a transmis că lucrează pentru a finaliza transferul de putere în Siria către un organism de guvernare de tranziție cu puteri executive depline.

    Ahmad al-Sharaa, cunoscut anterior drept Abu Mohammed al-Golani, liderul grupării Hayat Tahrir al-Sham (HTS), încearcă să se reinventeze ca un promotor al pluralismului și al toleranței în Siria post-Assad. Cu toate acestea, transformarea sa dintr-un extremist afiliat al-Qaida într-un posibil lider al unei Sirii democratice ridică numeroase întrebări, transmite Euronews.

    După ce forțele insurgente au capturat Damascul, iar președintele Bashar al-Assad s-a retras din prim-plan, al-Sharaa a făcut un pas surprinzător: a renunțat la numele său de război și a adoptat o retorică care promovează diversitatea și descentralizarea puterii.

    „Siria merită un sistem guvernamental instituțional, nu unul în care un singur lider ia decizii arbitrare”, a declarat recent într-un interviu pentru CNN.

    Cu toate acestea, trecutul său controversat continuă să stârnească scepticism. Începând cu anii 2000, al-Sharaa a fost un actor central în mișcările extremiste, având legături strânse cu al-Qaida și fiind liderul Frontului al-Nusra, ramura siriană a organizației.

    În 2016, a anunțat ruperea legăturilor cu al-Qaida și „rebranduirea” grupării sub numele Jabhat Fateh al-Sham, iar ulterior Hayat Tahrir al-Sham, consolidându-și controlul asupra provinciei Idlib, notează AP.

    SUA au etichetat noul grup drept organizație teroristă și această desemnare rămâne încă în vigoare. Washingtonul a acordat și o recompensă de 10 milioane de dolari pentru el.

    De-a lungul anilor, al-Sharaa a fost acuzat de eliminarea rivalilor și de aplicarea unei guvernări dure în regiunile controlate de HTS. În același timp, a încercat să câștige sprijin internațional, apărând în interviuri purtând costum, renunțând la ținuta sa tradițională de luptător și susținând inițiative care vizează reconcilierea cu minoritățile etnice și religioase din Siria.

    Rămâne însă neclar dacă transformarea sa este una autentică sau doar o strategie politică pentru a-și consolida puterea. Pe fondul implicării marilor puteri internaționale în Siria și al fragmentării teritoriale și politice, viitorul țării este incert, iar figura lui al-Sharaa continuă să polarizeze atât opinia publică, cât și comunitatea internațională.

    sursa

    Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Previous ArticleKremlinul confirmă că Bashar al-Assad și familia sa au primit azil în Rusia
    Next Article Bugetul Ministerului Culturii pentru 2025 crește cu 3,5%

    POSTĂRI ASEMĂNATOARE

    Trump lansează programul „Gold Card”: vize permanente pentru investitori cu 5 milioane $

    12 iunie 2025

    Zelenski avertizează: Rusia vizează Odesa pentru a ajunge la granița cu Moldova și România

    12 iunie 2025

    Parlamentul danez aprobă instalarea bazelor militare americane pe teritoriul Danemarcei

    12 iunie 2025

    Comments are closed.

    caută
    RLIVE TV

    Articole recente
    AUTORITĂȚI

    Comemorarea deportărilor staliniste: Maia Sandu subliniază importanța păstrării memoriei colective

    12 iunie 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Procurorul care a dispus interceptarea Maiei Sandu rămâne suspendat

    12 iunie 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Cooperare extinsă între Moldova și Grecia în turism, energie și educație

    12 iunie 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Delegație a BNM vizitează Monetăria Statului din România pentru consolidarea colaborării

    12 iunie 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Priorități strategice: interconectarea energetică cu România și sprijinul UE pentru modernizare

    12 iunie 2025

    …

    CATEGORII
    • ANALITICA
    • AUTORITĂȚI
    • EXPERȚI
    • GEOPOLITICA
    • POLITICĂ
    • ARHIVĂ
    • PARTIDE
    • CONTACTE

    © 2025 - Politics of Moldova

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.