Astăzi, la împlinirea a 1.000 de zile de la începutul agresiunii ruse în Ucraina, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de solidaritate și sprijin poporului ucrainean și președintelui Volodimir Zelenski.
„De o mie de zile, Ucraina înfruntă o agresiune nemiloasă, iar pe tot acest parcurs, poporul ucrainean a dovedit lumii o reziliență de neclintit și un curaj incredibil. Astăzi, lupta voastră nu este doar pentru libertatea voastră, ci și pentru libertatea tuturor celor care cred într-o lume pașnică, unde suveranitatea, integritatea teritorială și independența națiunilor sunt respectate”, a declarat Maia Sandu.
Președinta a subliniat importanța sprijinului internațional continuu pentru ca Ucraina să poată ieși victorioasă din acest război.
„Determinarea Ucrainei ne inspiră pe toți și este datoria noastră să vă oferim tot sprijinul necesar. Moldova este alături de voi, acum și mereu. Slava Ukraini!”, a adăugat aceasta.
Azi se împlinesc 1.000 de zile de la începutul agresiunii militare a Rusiei împotriva statului nostru vecin, Ucraina. La 24 februarie 2022 a început cea mai grea și tristă perioadă din istoria Ucrainei. Țara vecină și națiunea ucraineană continuă să reziste în fața atacurilor barbare ale armatei ruse.
Trista aniversare este marcată de o nouă crimă de război a rușilor. Noaptea trecută o dronă lansată de armata rusă a lovit un bloc de locuit din localitatea Gluhovo. În urma loviturii și-au pierdut viața 6 oameni, printre care o mamă cu copilul său.