Miercuri seara a avut loc o ședință la care au participat deputați PAS, membri ai Guvernului și președintele Maia Sandu, unde s-ar fi discutat despre înlocuirea câtorva miniștri, însă o decizie finală nu a fost luată.
Presa scrie că la acea discuție s-ar fi convenit ca, în locul lui Adrian Efros, numit ministru de Interne în iulie 2023, să vină actualul consilier al prim-ministrului, Serghei Diaconu. Diaconu a avut diverse funcții până a ajunge în Cabinetul lui Dorin Recean, a fost inclusiv secretar general al Ministerului Afacerilor Interne.
„Acestea nu sunt încă decizii finale. Discuțiile continuă pentru a găsi soluții care să sporească eficiența puterii executive”, au subliniat interlocutorii.
Jurnaliștii l-au contactat pe Diaconu ca să afle de la el mai multe detalii, însă acesta a declarat că nu poate comenta „atâta timp cât Dorin Recean nu a făcut anunțurile oficiale”.
La începutul săptămânii s-a menționat că Guvernul va anunța remanierile până la sfârșitul acesteia. Totuși, premierul Recean a declarat recent că va face acest anunț în cadrul unei conferințe de presă, care va avea loc luni, 18 noiembrie.
De menționat că, după plecarea lui Andrei Spînu din Guvern, presa a scris că alte cinci fotolii ar putea fi eliberate. Potrivit surselor TV8, este vorba despre șefii de la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătății, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și Ministerul Justiției.