Close Menu
politics.md
    Facebook X (Twitter) Instagram
    politics.md
    • POLITICĂ
    • AUTORITĂȚI
    • GEOPOLITICA
    • EXPERȚI
    • ANALITICA
    • Română
    Facebook X (Twitter) Instagram Telegram
    politics.md
    Acasă » Zeci de preoți ai Mitropoliei Moldovei merg în „pelerinaje” la Moscova
    AUTORITĂȚI

    Zeci de preoți ai Mitropoliei Moldovei merg în „pelerinaje” la Moscova

    19 august 2024Niciun comentariu
    Share
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

    Zeci de preoți ai Mitropoliei Moldovei merg în „pelerinaje” la Moscova, unde sunt primiți regește, serviți cu mâncăruri și băuturi scumpe, iar la întoarcere primesc carduri eliberate de Promsviazbank, pe care li se promite că vor primi salarii și ajutoare pentru biserică. Se pare că aceștia sunt folosiți de Ilan Șor și șefii săi de la Kremlin în scopuri electorale.

    Potrivit surselor deschide.md, în perioada august-septembrie 2024, mai mulți preoți ai Mitropoliei Moldovei vor merge în Rusia, cu ajutorul financiar din partea lui Șor, dar și cu susținerea Patriarhiei de la Moscova.

    Plecările sunt organizate de fiecare protopop, care folosește grupurile interne de pe Viber, unde le propune doritorilor să călătorească în Rusia.

    În calitate de organizatori ai pelerinajelor au fost identificați protopopul din Hâncești, Serghei Slănină, protopopul orașului Ungheni, Bartolomeu Turtureanu, sau secretarul arhiepiscopului Petru Mustață, Vadim Corotinschi. Aceștia fac parte din Episcopia de Ungheni și Nisporeni și au organizat deplasările preoților din eparhiile lor.

    De asemenea, protopopul de Comrat, Petru Cheleș, a organizat plecările din UTA Găgăuzia, iar Mihail Mungiu, secretar-vicar al Episcopiei de Cahul și Comrat, i-a îndemnat pe preoții din Cahul, Comrat, Cimişlia și Cantemir să plece în pelerinaj.

    Din cadrul Eparhiei de Soroca, organizatorul a fost secretarul Nicolae Craveț, iar din partea Eparhiei de Edineț – secretarul Adrian Cotelea.

    În aceeași schemă este implicat și arhiepiscopul Marchel, care ar fi luat deja copiile pașapoartelor preoților aflați în subordinea sa pentru a-i trimite în așa-zisul „pelerinaj de spălare a creierilor” în Federația Rusă.

    Așadar, la 20 august curent, 24 de preoți din Florești și Soroca, însoțiți de familii, vor merge la Moscova, cu escală prin Istanbul. Acolo, preoții vor participa la câteva conferințe religioase, cu prezența unor reprezentanți de rang înalt din cadrul Patriarhiei de la Moscova, la care se va discuta despre starea Bisericii Ortodoxe Ruse și va fi pus accent negativ pe Biserica Ortodoxă din Ucraina.

    La finalul vizitei, fiecare preot va primi câte un card „MIR”, emis de banca Promsviazbank, aceeași instituție financiară implicată în schema prin care Ilan Șor a încercat să cumpere voturile pensionarilor din Găgăuzia și Orhei în schimbul unui „ajutor” lunar de 2.000 de lei. Aceste carduri nu vor avea inițial bani pe ele, ci ulterior pe conturi vor fi transferate sume care pot ajunge și până la 1.000 de euro lunar.

    Citește întregul articol aici.

    sursa

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Previous ArticleStare de urgență în Rusia după un atac cu drone ucrainene: Incendiu la un depozit de carburant și 18 răniți în rândul pompierilor
    Next Article Statele Unite aprobă vânzarea a 36 de elicoptere Apache către Coreea de Sud

    POSTĂRI ASEMĂNATOARE

    Miting de amploare la Comrat: Găgăuzia cere Chișinăului încetarea presiunilor și respectarea autonomiei

    7 iunie 2025

    „Popor jefuit deschis”: Blocul Alternativa denunță sărăcia extremă și eșecurile guvernării din raionul Drochia

    7 iunie 2025

    Declin demografic și sisteme publice eșuate: Liderii Alternativa prezintă realitatea sumbră a Moldovei din Soroca

    7 iunie 2025

    Comments are closed.

    caută
    RLIVE TV

    Articole recente
    POLITICĂ

    Dezbateri pe tema sănătății: specialiștii cer continuitate și abordare intersectorială

    8 iunie 2025

    …

    POLITICĂ

    Dmitri Medvedev se oferă să medieze pacea între Donald Trump și Elon Musk

    7 iunie 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Miting de amploare la Comrat: Găgăuzia cere Chișinăului încetarea presiunilor și respectarea autonomiei

    7 iunie 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    „Popor jefuit deschis”: Blocul Alternativa denunță sărăcia extremă și eșecurile guvernării din raionul Drochia

    7 iunie 2025

    …

    POLITICĂ

    CEC va monitoriza renumărarea voturilor la Boldurești

    7 iunie 2025

    …

    CATEGORII
    • ANALITICA
    • AUTORITĂȚI
    • EXPERȚI
    • GEOPOLITICA
    • POLITICĂ
    • ARHIVĂ
    • PARTIDE
    • CONTACTE

    © 2025 - Politics of Moldova

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.