Situația în Israel este incertă, de aceea cetățenii Republicii Moldova sunt îndemnați să evite călătoriile în această țară, iar cei deja aflați acolo trebuie să se informeze în timp despre adăposturi, în cazul unui atac.
Declarația aparține ambasadorului R. Moldova în Israel, Alexandr Roitman, care a menționat în contextul unui posibil conflict armat în Israel, că situația din Israel, la momentul de față, este incertă, iar semnalele pe care le primește arată că, cu adevărat, va avea loc un atac din partea Iranului.
„Auzim declarații beligerante din mai multe părți, și din Israel, și din Iran, și din Liban. Astăzi dimineață a parvenit informația că secretarul de stat american Antony Blinken a informat miniștrii de externe din Formatul G7 că această lovitură a Iranului va avea loc astăzi sau mâine. La fel se vehiculează informația despre data de 13-14 august, perioadă în care urmează să aibă loc comemorarea căderii templului. Israelul se pregătește intens pentru a contracara acest atac. Astăzi dimineață, în presa israeliană, a apărut o hartă a forțelor militare americane dislocate în zonă, care sunt destul de semnificative pentru a contracara acest atac. Ministrul de externe iordanian a avut, în premieră după mai mulți ani, discuții cu omologul său iranian și s-a aflat la Teheran ieri, în încercarea de a face ca acest atac și răspunsul Iranului să fie cât mai mici”, a precizat Alexandr Roitman.
Diplomatul a îndemnat repetat moldovenii care doresc să meargă în Israel să evite orice călătorie în această perioadă, iar cei care sunt deja în Israel să se informeze din timp despre locurile unde se pot adăposti în cazul intensificării războiului.
„Suntem cu toții în aceeași situație, și Ambasada, și cetățenii israelieni, și cei moldoveni. Am recomandat cetățenilor moldoveni care deja se află în Israel să urmărească toate notificările care există și sfaturile autorităților despre ce trebuie făcut în caz de atac. Gradul de alertă în Israel nu a fost modificat deocamdată. Cetățenii moldoveni care vor să vină în Israel să se abțină de la aceste vizite pentru momentul de față, deoarece situația este foarte incertă”, a adăugat Alexandr Roitman.
Anterior, Ministerul Afacerilor Externe a emis o alertă de călătorie în Israel, în contextul situației curente de securitate și riscului sporit de escaladare. Astfel, moldovenii sunt îndemnați să se abțină de la orice călătorie în Israel și regiunea Orientului Mijlociu.