Replici tăioase la ședința Parlamentului de astăzi, pe marginea unui proiect de lege care prevede participarea militarilor moldoveni la misiuni internaționale inclusiv sub egida NATO. Deputatul comunist, Vladimir Voronin, a sugerat că orice interacțiune cu NATO ar putea face ca Federația Rusă să atace militar Republica Moldova, cum se întâmplă în prezent în Ucraina.
În replică, președintele Parlamentului, Igor Grosu, i-a amintit lui Voronin că Moldova și Alianța Nord-Atlantică colaborau și în perioada când acesta era președintele țării și l-a îndemnat să-l sune pe „prietenul său Putin” pentru a-i cere să-și retragă armata din Ucraina, transmite politics.md cu referire la newsmaker.md.
În timpul ședinței, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a venit în plenul Parlamentului pentru a prezenta un proiect de lege care prevede că militarii din Moldova și cei din România vor participa împreună în misiuni și operațiuni internaționale sub egida ONU, UE, NATO (sub mandat ONU) și OSCE.
În cadrul sesiunii întrebări-răspunsuri, deputatul comunist Vladimir Voronin s-a arătat nemulțumit că în proiect este inclus NATO.
Parlamentarul a declarat că orice interacțiune cu Alianța Nord-Atlantică ar însemna încălcarea Constituției, care prevede statutul de neutralitate al țării noastre. De asemenea, Voronin a sugerat că colaborarea cu NATO ar fi periculoasă pentru Republica Moldova folosind narativul invocat de propagandiștii Kremlinului, despre faptul că invazia rusă din Ucraina ar fi început din cauza apropierii țării vecine de NATO, considerat a fi „rivalul” Rusiei.
„Totul începe pe neobservate, apoi se transformă în ceea ce nu putem stinge în Ucraina”, a declarat Vladimir Voronin.
Pe lângă ministrul Nosatîi, cu un comentariu referitor la declarațiile lui Vladimir Voronin a venit și președintele Parlamentului, Igor Grosu.
„Ca să se termine, domnule ex-președinte, războiul din Ucraina, vă rog dați-i un telefon prietenului dvs. criminal de război Putin (Vladimir Putin, președintele rus – n. r.) și spuneți-i să-și ia armata criminală din Ucraina”, l-a îndemnat Igor Grosu.
De asemenea, șeful Legislativului a dat citire unui articol de presă din 2007 despre una din întrevederile lui Vladimir Voronin, pe atunci președintele Moldovei, cu secretarul general al NATO de la acea vreme Jaap de Hoop Scheffer. Materialul reflectează discuția lui Voronin și de Hoop Scheffer despre implementarea Planului Individual de Acțiuni al Parteneriatului Moldova – NATO (IPAP), dar și faptul că comunistul a calificat drept „constructiv” dialogul pe acest subiect cu Alianța.
„Păi când ați fost sincer, domnule ex-președinte? Atunci, în 2007, sau acum, când vă temeți să dați un telefon criminalului de război Putin să-și ia armata criminală din Ucraina? Măcar la anii ăștia oleacă de curaj să spui: „Putin, criminal de război ce ești, i-ați criminalii din Ucraina?”. Poți să spui lucrul ăsta? Poți? Nu poți”, a adăugat Igor Grosu.
„Aveți dreptate. Eu cu domnul de Jaap de Hoop Scheffer și la meciuri de fotbal am fost și cu ajutorul lui personal am construit școala în satul Măcărești, raionul Ungheni, cu ajutorul lor…”, a răspuns deputatul comunist, dar a fost întrerupt de președintele Parlamentului.
„Cu ocupanții aceștia ați construit școală? Doamne ferește!”, a declarat ironic speakerul.
Ulterior, Voronin a continuat spunând: „Cu ajutorul NATO, noi am fost prima țară care a lichidat minele antipersonal și multe alte lucruri. Eu vorbesc nu despre aceasta. Eu văd că dvs. nu înțelegeți și n-o să înțelegeți până la sfârșit despre ce vorbesc eu”.
Schimbul de replici s-a terminat cu remarcat lui Igor Grosu despre faptul că Voronin a evitat să comenteze inițiativa sa să-l sune pe Vladimir Putin pentru a-i cere să își retragă armata din țara vecină. „Deci cu Putin „мимо”. Vă este frică totuși. Nu ce să-i facem?”, a menționat el.