Close Menu
politics.md
    Facebook X (Twitter) Instagram
    politics.md
    • POLITICĂ
    • AUTORITĂȚI
    • GEOPOLITICA
    • EXPERȚI
    • ANALITICA
    • Română
    Facebook X (Twitter) Instagram Telegram
    politics.md
    Acasă » Femicidul ar urma să fie introdus în legislația Republicii Moldova
    AUTORITĂȚI

    Femicidul ar urma să fie introdus în legislația Republicii Moldova

    1 mai 2024Niciun comentariu
    Share
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

    În legislația R. Moldova ar urma să fie introdusă noțiunea de femicid, definită ca uciderea intenționată a unei femei din motive misogine sau bazate pe gen.

    Se întâmplă în contextul în care mai multe organizații non-guvernamentale au lansat apeluri publice în acest sens, după omorul cu sânge rece al tinerei însărcinate din Orhei.

    Subiectul a fost discutat la audierile publice organizate de Parlament privind răspunsul sistemic al statului la cazuri de violență excepțional de grave și măsurile întreprinse pentru protecția femeilor și fetelor din țara noastră.

    „Violența pe bază de gen rămâne o tragedie națională, iar statisticile sunt îngrijorătoare. În 2023, în R. Moldova, au fost înregistrate 24 de cazuri în care au murit femei, ucise de soți, concubini sau parteneri de viață, iar în 2022 – 21 de femei. Dincolo de aceasta, fiecare a treia femeie din țara noastră a suferit de-a lungul vieții de violență”, a menționat vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman.

    Potrivit șefului Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, sunt înregistrate circa 5-6 mii de victime ale violenței în familie.

    Reprezentanta Procuraturii Generale (PG), procuroarea Mariana Gornea, a precizat că, în anul 2023, în judecată au fost trimise 136 de cauze penale de viol, fiind emise 98 de sentințe de condamnare la închisoare. De asemenea, pe parcursul anului trecut a fost finalizată urmărirea penală pentru 592 de cauze de violență în familie, iar instanțele judecătorești au emis peste 600 de sentințe de condamnare.

    Responsabilii de la Parlament menționează că participanții audierilor au venit cu propuneri de ajustare a unor mecanisme în cazurile de violență asupra femeilor, de sporire a măsurilor de prevenție, de desfășurare a campaniilor de informare și sensibilizare a societății, de extindere a serviciilor pentru femeile victime ale violenței, dar și propuneri de programe pentru agresori.

    În urma audierilor publice, va fi creat un grup de lucru interinstituțional, care va elabora un plan național de răspuns promt la cazurile de violență asupra femeilor și fetelor.

    sursa

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Previous ArticleUcraina lansează drone asupra regiunilor rusești
    Next Article Aniversare: 20 de ani de la cel mai mare val de extindere a Uniunii Europene

    POSTĂRI ASEMĂNATOARE

    Marcel Dumbravan, numit oficial procuror-șef al Procuraturii Anticorupție

    1 septembrie 2025

    Educație europeană pentru Moldova: Angajamentele Blocului ALTERNATIVA

    1 septembrie 2025

    Irina Vlah: „Diplomații” la comandă, care îndeplinesc capriciile politice ale lui Sandu, încearcă acum să convingă alte guverne occidentale să ia decizii de sancționare

    1 septembrie 2025

    Comments are closed.

    caută
    RLIVE TV

    Articole recente
    ACTUALITATE

    Marcel Dumbravan, numit oficial procuror-șef al Procuraturii Anticorupție

    1 septembrie 2025

    …

    ACTUALITATE

    Educație europeană pentru Moldova: Angajamentele Blocului ALTERNATIVA

    1 septembrie 2025

    …

    ACTUALITATE

    Irina Vlah: „Diplomații” la comandă, care îndeplinesc capriciile politice ale lui Sandu, încearcă acum să convingă alte guverne occidentale să ia decizii de sancționare

    1 septembrie 2025

    …

    ACTUALITATE

    Rețeaua lui Borman, ținta unei operațiuni de amploare în Spania

    1 septembrie 2025

    …

    GEOPOLITICA

    Estonia va împrumuta peste 3,5 miliarde de euro pentru apărare

    1 septembrie 2025

    …

    CATEGORII
    • ANALITICA
    • AUTORITĂȚI
    • EXPERȚI
    • GEOPOLITICA
    • POLITICĂ
    • ARHIVĂ
    • PARTIDE
    • CONTACTE

    © 2025 - Politics of Moldova

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.