Vicepreședintele comisiei juridice, numiri și imunități, deputatul socialist Vasile Bolea, a anunțat că a depus interpelări la mai multe instituții ale statului pentru a clarifica cazul implicării deputatului PAS, Oleg Canațui, în contrabanda cu țigări la frontiera moldo-română. Demersurile au fost înaintate SIS, Serviciului Vamal și Poliției de Frontieră.
Potrivit deputatului, acest caz a afectat grav imaginea Parlamentului și a Republicii Moldova pe plan internațional.
”Este un eveniment care a bulversat întreaga societate. Nu vedem nicio reacție din partea PAS, ori contrabanda cu țigări a unui deputat utilizând pașaportul diplomatic trebuie să aibă o reacție din partea acestui partid. Majoritatea societății așteaptă cererea de demisie a acestui deputat. Vom aștepta reacții din partea Președinției, PAS-ului, Procuraturii, Poliției de Frontieră și din partea jurnaliștilor de investigații”, a declarat Bolea.
Socialistul a informat că, potrivit datelor oficiale, deputatul PAS deține mai multe microbuze care transportă coletele moldovenilor în UE. Săptămâna trecută, Canațui, aflându-se la volanul unuia dintre aceste microbuze, a traversat frontiera de stat cu pașaportul diplomatic prin coridorul verde, fără ca să fie supus unui control la frontieră din partea autorităților moldovenești. În consecință, polițiștii de frontieră români au efectuat controlul în urma căruia au depistat contrabanda de țigări în care este implicat deputatul PAS.
”Sunt mai multe întrebări legate de activitatea organelor de control moldovenești. De ce s-a admis trecerea prin coridorul verde a unui microbuz cu țigări de contrabandă? Aceste persoane au venit cu un mesaj de luptă cu corupția. Vedem că s-a scuipat în acest mesaje. Iar la două luni de la preluarea funcției de deputat se ocupă cu lucruri care nu sunt demne de această funcție”, a menționat Bolea.
Vicepreședintele comisiei juridice, numiri și imunități susține că șeful Poliției de Frontieră, exponentul PAS Rosian Vasiloi, trebuie să vină cu mai multe explicații legate de acest caz, în special de câte ori a traversat frontiera deputatul PAS și ce s-a întâmplat cu microbuzul și contrabanda depistată de grănicerii români.