Close Menu
politics.md
    Facebook X (Twitter) Instagram
    politics.md
    • POLITICĂ
    • AUTORITĂȚI
    • GEOPOLITICA
    • EXPERȚI
    • ANALITICA
    • Română
    Facebook X (Twitter) Instagram Telegram
    politics.md
    Acasă » Reacția Chișinăului la posibila redeschidere a consulatului Ucrainei la Tiraspol
    AUTORITĂȚI

    Reacția Chișinăului la posibila redeschidere a consulatului Ucrainei la Tiraspol

    22 februarie 2024Niciun comentariu
    Share
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

    Chișinăul și Kievul nu au discutat deocamdată „în mod substanțial” problema oferirii de către Ucraina a serviciilor consulare în regiunea transnistreană. Precizarea a fost făcută de reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe (MAE), după ce autoritățile din țara vecină au anunțat că Ucraina și-ar putea restabili consulatul itinerant din regiunea transnistreană.

    Fiind contactați de Newsmaker.md, reprezentanții Ministerului de Externe au mai subliniat că nu se pune problema deschiderii unui consulat ucrainean permanent pe malul stâng al Nistrului, care nu se află sub controlul autorităților constituționale.

    „Nu poate fi vorba decât despre prestarea așa-numitelor servicii „consulare itinerante” de către consulii de la ambasada Ucrainei de la Chișinău. Aceasta înseamnă că un consul poate veni în regiune pentru a oferi asistență la fața locului, cum ar fi procesarea documentelor pentru cetățenii ucraineni. Menționăm că, în principiu, acest tip de servicii itinerante sunt cunoscute și utilizate pe scară destul de largă în practica consulară din lume. În ceea ce privește furnizarea de servicii consulare pe malul stâng al râului Nistru, orice activitate de acest gen ar trebui să țină cont de specificul regiunii. Problema va fi ridicată în cadrul dialogului cu partea ucraineană”, a precizat MAE.

    La data de 19 februarie, la întrevederea ambasadorului cu misiuni speciale Păun Rogovei, responsabil de dosarul transnistrean în cadrul MAE al Ucrainei, cu vicepremierul de la Chișinău Oleg Serebrian și liderul transnistrean, Vadim Krasnoselski, Ucraina și-a exprimat disponibilitatea de a lua în considerare problema restabilirii serviciilor consulare la fața locului pentru cetățenii ucraineni pe teritoriul regiunii transnistrene.

    Tot pe 19 februarie, vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, a avut o întrevedere la Chișinău cu ambasadorul cu misiuni speciale al Ucrainei responsabil de dosarul transnistrean, Păun Rogovei. Cei doi oficiali au discutat inclusiv despre diferendul transnistrean. După întrevederea cu Serebrian, ambasadorul Rogovei a avut o întâlnire, la Tiraspol, și cu liderul nerecunoscut al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski. Părțile au pledat pentru o soluționare pașnică a problemei transnistrene. În același timp, Rogovei a subliniat că „Kievul va reacționa hotărât la orice provocare menită să implice regiunea transnistreană în război și să destabilizeze situația din Moldova”.

    Precizăm că, pe lângă ambasada de la Chișinău, Ucraina avea două consulate în Republica Moldova: unul la Bălți și unul la Tiraspol. Practica consulatului mobil al Ucrainei a fost pusă în aplicare la Tiraspol până în februarie 2022, când Rusia a invadat Ucraina.

    sursa

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Previous ArticleVizită de lucru a prim-ministrului Republicii Moldova în raionul Strășeni
    Next Article Victor Chironda solicită primarului Chișinăului schimbarea denumirii unei străzi în memoria lui Aleksei Navalnîi

    POSTĂRI ASEMĂNATOARE

    20 zile arest preventiv pentru un fost primar din Boldureşti, Nisporeni

    30 ianuarie 2026

    Primarul Capitalei cere verificarea autorizațiilor de construcție pentru proiectele guvernamentale

    30 ianuarie 2026

    Fracțiunea PAS din CMC anunță boicotarea ședințelor și critică lipsa bugetului pentru anul 2026

    30 ianuarie 2026

    Comments are closed.

    caută
    RLIVE TV

    Articole recente
    ACTUALITATE

    20 zile arest preventiv pentru un fost primar din Boldureşti, Nisporeni

    30 ianuarie 2026

    …

    ACTUALITATE

    Primarul Capitalei cere verificarea autorizațiilor de construcție pentru proiectele guvernamentale

    30 ianuarie 2026

    …

    ACTUALITATE

    Fracțiunea PAS din CMC anunță boicotarea ședințelor și critică lipsa bugetului pentru anul 2026

    30 ianuarie 2026

    …

    ACTUALITATE

    Serviciile municipale instalează puncte de intervenție rapidă: Peste 200 de lăzi cu sare și nisip în toate sectoarele

    30 ianuarie 2026

    …

    GEOPOLITICA

    Peskov: Rusia nu va ataca Ucraina până pe 1 februarie

    30 ianuarie 2026

    …

    CATEGORII
    • ANALITICA
    • AUTORITĂȚI
    • EXPERȚI
    • GEOPOLITICA
    • POLITICĂ
    • ARHIVĂ
    • PARTIDE
    • CONTACTE

    © 2025 - Politics of Moldova

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.