Președintele Parlamentului, Igor Grosu, nu ia în calcul o întrevedere cu agricultorii protestatari din sudul R. Moldova.
În cadrul unei emisiuni televizate, Igor Grosu a menționat că agricultorii trebuie să fie amabili și să discute cu ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea.
„Vor trebui să se întâlnească cu ministrul Bolea pentru că este ministrul nostru în care noi avem încredere și ministrul acesta a făcut foarte multe și face foarte mult pentru agricultori. Și dacă vrei cu adevărat să discuți într-un cadru civilizat, oficial cu reprezentantul Executivului pe acest domeniu reprezentant este domnul Bolea. Să fie amabili să discute. Invitația este să discute. Îmi pare că mâine au planificată la Ministerul Agriculturii să discute”, a declarat Igor Grosu, joi seară, în cadrul unei emisiuni de la TV8.
Fermierii au solicitat o întâlnire cu preşedintele ţării, Maia Sandu, premierul Dorin Recean și președintele Parlamentului, Igor Grosu.
De luni, fermierii din mai multe regiuni ale țării au scos tehnica agricolă pe șosele. S-au anunțat blocaje ale vămilor Leușeni, Costești și Cahul-Oancea, dar și ale traseelor naționale.
Miercuri, premierul Dorin Recean i-a îndemnat pe agricultorii care protestează să respecte drepturile celorlalți cetățeni.
Totodată, potrivit lui Dorin Recean, oricât ajutor s-ar oferi, o asociație din cele 30 continuă să fie nemulțumită și să șantajeze.
Menționăm că și vineri drumul de acces spre vama Leușeni este blocat de tractoare.