Close Menu
politics.md
    Facebook X (Twitter) Instagram
    politics.md
    • POLITICĂ
    • AUTORITĂȚI
    • GEOPOLITICA
    • EXPERȚI
    • ANALITICA
    • Română
    Facebook X (Twitter) Instagram Telegram
    politics.md
    Acasă » Rusia lansează acuzații extrem de grave, în cazul avionului doborât pe teritoriul său
    GEOPOLITICA

    Rusia lansează acuzații extrem de grave, în cazul avionului doborât pe teritoriul său

    7 februarie 2024Niciun comentariu
    Share
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

    Statele Unite au acuzat marţi Rusia că a tras cel puţin nouă rachete furnizate de Coreea de Nord asupra Ucrainei, în timp ce Moscova a catalogat Washingtonul drept „complice direct” la doborârea unui avion militar rusesc de transport luna trecută, transmite Reuters, informează News.ro.

    Ambasadorul rus la ONU, Vassili Nebenzia, şi adjunctul ambasadorului american la ONU, Robert Wood, au schimbat acuzaţiile în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU privind Ucraina, solicitată de Moscova.

    „Până în prezent, Rusia a lansat rachete balistice furnizate de RPDC împotriva Ucrainei în cel puţin nouă ocazii”, a declarat Wood în faţa Consiliului de Securitate format din 15 membri, folosind numele oficial al Coreei de Nord: Republica Populară Democrată Coreeană (RPDC).

    „Rusia şi RPDC trebuie să fie trase la răspundere pentru acţiunile lor, care subminează obligaţiile de lungă durată în temeiul rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU”, a spus el.

    Atât Moscova, cât şi Phenianul au negat acuzaţiile SUA, dar au promis anul trecut că vor aprofunda relaţiile militare. Rusia a intensificat legăturile cu Coreea de Nord şi cu alte ţări ostile Statelor Unite, precum Iranul, de la începutul războiului cu Ucraina – relaţii care reprezintă o sursă de îngrijorare pentru Occident.

    Avionul prăbușit în Rusia

    Un avion Il-76 al Forţelor Aeriene Ruse s-a prăbuşit pe 24 ianuarie. Rusia a declarat că toate cele 74 de persoane aflate la bord, inclusiv 65 de prizonieri ucraineni ce urmau să fie schimbaţi cu prizonieri de război ruşi, au fost ucise şi a acuzat Kievul că a doborât avionul.

    „Deţinem dovezi irefutabile că o rachetă sol-aer Patriot a fost folosită pentru a efectua lovitura, ceea ce nu lasă nicio îndoială că Washingtonul este şi el un complice direct în această crimă”, a declarat Nebenzia în faţa Consiliului de Securitate.

    Anchetatorii ruşi au declarat săptămâna trecută că au dovezi care arată că armata ucraineană a doborât avionul de transport militar cu rachete sol-aer Patriot de fabricaţie americană.

    Rusia a cerut Consiliului să se reunească marţi, după ce a declarat că Ucraina a ucis cel puţin 28 de persoane atunci când a folosit rachete furnizate de Occident pentru a lovi o brutărie şi un restaurant sâmbătă în estul Ucrainei controlat de Rusia.

    Înaltul diplomat ucrainean la ONU, Serhii Dvornyk, a acuzat Rusia că foloseşte în mod abuziv Consiliul de Securitate „pentru a disemina falsuri”.

    Wood a declarat că SUA nu a putut verifica independent informaţiile – dând vina pe absenţa unor relatări independente din partea presei – dar deplânge toate victimele civile. El a adăugat: „Pentru a fi clar, Rusia este singurul agresor în acest război şi singurul care ar putea pune capăt acestui război astăzi.”

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Previous ArticleIncendiu devastator la un Centru creștin din Hâncești
    Next Article Polonia se pregătește de război – Sute de mii de cetățeni, obligați să efectueze un stagiu militar de 90 de zile

    POSTĂRI ASEMĂNATOARE

    Atentat sinucigaș la o moschee din Islamabad: cel puțin 31 de morți și 169 de răniți

    6 februarie 2026

    Donald Trump își declară susținerea pentru premierul ungar Viktor Orban înaintea alegerilor

    6 februarie 2026

    Ucraina revendică atacuri asupra unei baze rusești de rachete balistice

    5 februarie 2026

    Comments are closed.

    caută
    RLIVE TV

    Articole recente
    ACTUALITATE

    A7 a lui Ilan Șor sprijină Rusia să evite sancțiunile prin vekseli și criptomonede

    6 februarie 2026

    …

    AUTORITĂȚI

    ANRE reduce salariile directorilor Consiliului de Administrație cu 20% din februarie 2026

    6 februarie 2026

    …

    ACTUALITATE

    Vasile Tarlev: Relațiile cu SUA se află la un nivel minim record, iar lipsa ambasadorului este un minus enorm

    6 februarie 2026

    …

    ACTUALITATE

    Zboruri Chișinău–Vilnius și reforme europene discutate de Mihai Popșoi și Kęstutis Budrys

    6 februarie 2026

    …

    ACTUALITATE

    Compania Turbo Energy Power neagă responsabilitatea pentru stația electrică Vulcănești

    6 februarie 2026

    …

    CATEGORII
    • ANALITICA
    • AUTORITĂȚI
    • EXPERȚI
    • GEOPOLITICA
    • POLITICĂ
    • ARHIVĂ
    • PARTIDE
    • CONTACTE

    © 2025 - Politics of Moldova

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.