La alegerile locale generale din 5 noiembrie au ieșit la urne aproape un milion 150 de mii de alegători din cei aproape două milioane 700 de mii înscriși pe listele electorale. În capitală, prezența a fost de aproape 267 de mii, adică aproape 41 la sută dintre cetățenii cu drept de vot.
Potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală, cele mai active au fost femeile. În țară, și-au exercitat opțiunea de vot peste 55 la sută dintre alegătoare, iar în municipiul Chișinău aproape 57 la sută. Bărbații au fost mai pasivi. Ponderea acestora a constituit aproape 45 la sută în țară și peste 43 de procente în capitală.
Dacă este să vorbim despre categoria de vârstă, în Republica Moldova, cele mai active au fost persoanele cu vârstele între 56 și 75 de ani. Ponderea acestora din numărul total de alegători a constituit peste 41 de procente.
Urmează cei cu vârsta între 36 și 55 de ani cu o rată de aproape 35 la sută. Cei mai pasivi alegători au fost tinerii cu vârstele între 18 și 25 de ani și vârstnicii de peste 76 de ani.
Datele CEC mai arată că, în capitală, cei mai activi au fost alegătorii cu vârstele între 36 și 45 de ani, constituiind 21 la sută. Aproape 19 procente dintre cei prezenți la vot au fost cetățenii din categoriile de vârstă 56-65 de ani și 66-75 de ani.
O prezență mai scăzută, peste 16 procente au avut-o persoanele de la 46 la 55 de ani. La polul opus se află, ca și în țară, tinerii de la 18 la 25 de ani și vârstnicii de peste 76 de ani.