Close Menu
politics.md
    Facebook X (Twitter) Instagram
    politics.md
    • POLITICĂ
    • AUTORITĂȚI
    • GEOPOLITICA
    • EXPERȚI
    • ANALITICA
    • Română
    Facebook X (Twitter) Instagram Telegram
    politics.md
    Acasă » Donald Trump, responsabil de “fraudă financiară repetată”
    GEOPOLITICA

    Donald Trump, responsabil de „fraudă financiară repetată”

    27 septembrie 2023Niciun comentariu
    Share
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

    Un judecător din New York i-a declarat marţi pe Donald Trump şi pe doi dintre copiii săi, Donald Trump Jr. şi Eric Trump, responsabili de „fraudă” financiară „repetată” în anii 2010 în evaluarea activelor Organizaţiei Trump. Acuzațiile vin cu câteva zile înainte de începerea procesului civil în acest caz, scrie AFP.

    În acest dosar, procuroarea generală a statului New York, Letitia James, care depusese o plângere, cere, în special, reparaţii financiare în valoare de 250 de milioane de dolari şi interdicţii de a conduce companii pentru fostul preşedinte şi apropiaţii acestuia.

    În decizia sa, judecătorul Arthur Engoron consideră că Donald Trump, care visează să recucerească Casa Albă în 2024, şi cei doi copii ai săi, vicepreşedinţi executivi ai Organizaţiei Trump, sunt „responsabili” pentru „încălcări repetate” ale legii.

    Judecătorul Arthur Engoron a adăugat că documentele depuse de procurorul general arată „în mod clar” „evaluări frauduloase” de către Donald Trump ale activelor grupului, fiind vorba de o multitudine de companii, care variază de la imobiliare rezidenţiale la hoteluri de lux şi cluburi de golf.

    Procuroarea generală a statului New York îl acuză pe miliardarul republican şi pe copiii săi că au „umflat” acest patrimoniu cu miliarde de dolari, printre altele, cu scopul de a obţine credite mai avantajoase de la bănci în perioada cuprinsă între 2011 şi 2021.

    Procesul, intentat inițial în 2020, susține că Trump și firmele sale au „umflat” artificial valoarea activelor cu peste 2 miliarde de dolari în total pentru a obține împrumuturi de sute de milioane de dolari în condiții avantajoase.

    Procurorul general încearcă să recupereze daune de 250 de milioane de dolari și încearcă să le interzică inculpaților să mai acționeze vreodată ca administrator sau director al unei corporații în stat.

    Decizia mai adaugă acuzații la adresa lui Trump, care se luptă pentru a deveni din nou candidatul republican la președinție anul viitor.

    În vârstă de 77 de ani, acesta a fost acuzat în patru dosare penale separate pentru chestiuni precum păstrarea de documente clasificate și încercarea de a influența rezultatul alegerilor din 2020. El a pledat nevinovat la toate acuzațiile.

    În decizia sa, judecătorul Engoron a fost de acord cu biroul procurorului general din New York că activele, inclusiv un zgârie-nori de pe Park Avenue și o proprietate de pe Wall Street, au fost supraevaluate în mod ilegal și a mai ordonat ca mai multe dintre afacerile newyorkeze ale lui Trump să fie dizolvate, acuzându-le că au continuat să „difuzeze informații false și înșelătoare”.

    Avocații familiei Trump, printre care Kise, fost procuror general al statului Florida, au fost, de asemenea, amendați de instanță cu 7.500 de dolari fiecare. Judecătorul a respins, de asemenea, argumentele avocaților lui Trump potrivit cărora băncile în cauză, inclusiv Deutsche Bank, nu au fost fraudate, deoarece împrumuturile au fost în cele din urmă returnate.

    Trump însuși a făcut aluzie la acest lucru pe rețelele de socializare, spunând că nu a fost făcut niciun rău „băncilor sofisticate de pe Wall Street” de la care a împrumutat bani. Însă Engoron a spus că „primul principiu al contabilității împrumuturilor este că, pe măsură ce crește riscul, cresc și ratele dobânzilor”, iar creditorii ar fi putut face „și mai mulți bani” dacă ar fi fost declarată adevărata valoare a bunurilor depuse drept garanție.

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Previous ArticleMatei Dohotaru, implicat într-un caz de sfidare civilă în Tribunalul Districtului Columbia
    Next Article Joe Biden s-a alăturat unui protest al muncitorilor în Michigan

    POSTĂRI ASEMĂNATOARE

    Ungaria a demarat procedurile pentru retragerea țării din CPI

    20 mai 2025

    George Simion și-a închis singur contul de TikTok

    20 mai 2025

    George Simion își recunoaște înfrângerea: Vom continua lupta noastră

    19 mai 2025

    Comments are closed.

    caută
    RLIVE TV

    Articole recente
    AUTORITĂȚI

    Delegația blocului „Victorie” reprezintă Moldova la Forumul juridic din Petersburg

    20 mai 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Mark Tkaciuk: În Moldova nu poate exista nicio economie fără forță de muncă calificată și bine pregătită

    20 mai 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    UE adoptă oficial al 17-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei

    20 mai 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    PAS pornește campania „pe furiș”? Panouri electorale apărute înainte de termen

    20 mai 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Marcel Ciolacu a demisionat din funcţia de preşedinte al PSD

    20 mai 2025

    …

    CATEGORII
    • ANALITICA
    • AUTORITĂȚI
    • EXPERȚI
    • GEOPOLITICA
    • POLITICĂ
    • ARHIVĂ
    • PARTIDE
    • CONTACTE

    © 2025 - Politics of Moldova

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.