Procesul de integrare europeană al Republicii Moldova are trei logici distincte, trei paliere pe care el încearcă să prindă contur.
Prima logică e cea birocratică. Putem lesne observa că integrarea europeană este monopolizată de birocrații din Guvern, singurii care mai pricep ceva în așa numitele ”tehnicalități” – adică tot felul de nuanțe, amănunte și subtilități pedante, legate de procese integraționiste, cunoscute doar de cei implicați în procese și redate de obicei prin abrevieri – EU, EaP, ENI, AA, DCFTA, NDICI, EIP etc.
Birocrații de la Guvern văd procesul de integrare europeană ca pe o graduală apropiere de UE prin îndeplinirea incrementală a tot felul de condiționalități. Ei acceptă cu ușurință logica inferiorității propriei țări față de UE, manifestă obediență totală în raport cu Bruxelles-ul și, declarativ, aplică tehnica ”reformelor preemptive”, adică a anticipării tuturor dorințelor UE în materie de schimbări structurale.
În realitate, birocrații își arogă de cele mai multe ori merite inexistente, impementează măsuri redundante, sînt departe de popor pe care-l disprețuiesc pentru ignoranță și-i consideră drept unici stăpîni pe omologii lor eurocrați de la Bruxelles.
În momentul actual, birocrații noștri așteaptă evaluarea anchetei și a raportului Comisiei Europene, se prefac că implementează cele 9 recomandări ale UE și angajează noi funcționari pentru a se pregăti de negocierea celor 32 capitole de integrare – adevărata Bibilie a birocraților. Primele semnale care vin de la Bruxelles ne spun că sîntem codași la multe capitole. Cel puțin asta nesugerează jurnaliștii care au văzut draftul raportului Comisiei Europene care evaluează gradul de implementare a aquis-ului comunitar.
A doua logică este cea financiară. În pofida gargarei cu privire la valori și finalități, integrarea europeană este văzută în termeni foarte materialiști ce presupune un aflux masiv de cash în țară, aflată ipotetic într-un proces de prefaceri. Această logică financiară este o permanentă temă de discuții – noi, moldovenii, vrem să rupem cît mai mult din europeni, de dorit sume nerambursabile; ei, europenii, vor să obțină cît mai mult în schimbul acestor bani. Într-o logica suveranistă asta înseamnă un dresaj total pînă la anularea tuturor pulsațiilor naționale.
Aparent, finanțările care vin din partea UE sînt destul de generoase. Beneficiem de asistență macrofinanciară, primim bani prin intermediul altor instrumente. De exemplu, în noiembrie UE ne-a oferit 200 de milioane de euro (dintre care 100 de milioane – granturi) pentru achiziționarea resurselor energetice.
Cu toate acestea încă nu beneficiem de așa numitele fonduri de pre-aderare, considerate grase și promițătoare. De asemenea, cetățenii țării niciodată n-au fost în stare să facă legătură între banii oferiți de UE și nivelul lor de trai. Impresia generală este că acești bani fie se fură fie sînt cheltuiți ineficient și pentru scopuri neclare; în plus, ei nu sînt îndreptați preponderent în zona economică.
Despre capacitatea de control al utilizării banilor din partea UE nimeni nu-și mai face nici o iluzie – celebrul miliard ar fi fost ”furat” în plină campanie de integrare europeană sub ”monitorizarea” atentă a consilierilor europeni.
În final, există și logica politică. Guvernanții noștri o înțeleg în stilul rudimentar și propagandistic al Ministrului Nicu Popescu cu refrenul – ”dacă vreți pace și stabilitate – fiți cu UE”. Lucrurile, evident, stau mult mai complicat iar UE demult nu mai este un etalon al unității și vitruții. În acest sens, Nicu Popescu ne amintește de celebrul Leancă cu replica lui istorică despre ”ireversibilitatea integrării europene”. Cît de ”ireversibilă” s-a dovedit integrarea am văzut un pic mai tîrziu.
Trebuie să recunoaștem că în UE nu există astăzi o voință politică pentru a merge pe filiera integraționistă. Prea multă atenție este acordată războiului pentru a mai fi în vogă Moldova și extinderea. Europenii vorbesc din ce în ce mai mult despre ”integrare graduală” care presupune o atragere treptată a statelor aspirante fără a le oferi drepturi de membru depline.
Nici în Moldova sprijinul pentru integrare europeană nu mai este atît de absolut după cum îl prezintă birocrații. În toit cazul cotele de susținere sînt în scădere și vor varia în funcție de evoluțiile războiului. Povestea integraționistă a început să plictisească iar asigurările savantlîcoase ale birocraților noștri că ”totul va fi bine” produc iritare și nu mai servesc cauza carului cu moldoveni care vrea să fie răsturnat cîndva în curtea Bruxellesului.
Autor: Cornel Ciurea