Republica Moldova va putea accesa fonduri pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare a unui mediu sănătos și durabil. Ministrul Mediului Iuliana Cantaragiu și Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Yoshihiro Katayama, au semnat astăzi un Memorandum privind activitățile Mecanismului Comun de Creditare (MCC), transmite MOLDPRES.
Documentul prevede cooperarea dintre Guvernele celor două țări în domeniul schimbărilor climatice. MCC își propune să implementeze servicii și sisteme moderne pentru a contribui la reducerea sau eliminarea emisiilor de gaze cu efect de seră.
„După semnarea Memorandumului, vor fi identificate propuneri de proiecte care generează reduceri de emisii. Acestea vor fi examinate de către un Comitet mixt format din reprezentanți ai ambelor părți. Prin semnarea documentului ne asumăm să dezvoltăm împreună proiecte de mediu din domeniul silvic, gestionarea deșeurilor și managementul resurselor de apă. Acestea vor fi monitorizate în mod transparent și corect, contribuind la diminuarea globală a emisiilor de gaze cu efect de seră. Avem toată încrederea că noul mecanism va fi consolida relațiile moldo-japoneze. Mulțumim excelenței sale pentru sprijinul acordat în realizarea proiectelor bilaterale, prin implementarea acestora vom proteja mediul și clima pentru următoarele generații”, a spus Iuliana Cantaragiu.
La rândul său, ambasadorul Japoniei în R. Moldova, Yoshihiro Katayama, a subliniat că asistența oferită are scopul de a promova dezvoltarea durabilă și de a îmbunătăți viața cetățenilor. „Japonia a susținut proiecte de modernizare a instituțiilor medicale și de învățământ, tehnologizarea domeniului agricol și producerea energiei durabile. La fel, am promovat inițiative frumoase în domeniul culturii și artei. Memorandumul semnat astăzi va extinde cooperarea în domeniul schimbărilor climatice și protecției mediului. Astfel, Guvernele celor două țări își vor consolida acțiunile pentru reducerea emisiilor de gaze. Poporul și Guvernul Japoniei a fost mereu alături de prietenii noștri din Republica Moldova pentru că împărtășim aceleași valori”, a spus Yoshihiro Katayama.
Bugetul și durata proiectelor ce urmează a fi realizate va fi stabilită în baza unui studiu de fezabilitate, realizat de către un grup de experți.