Primele 53 de contracte în valoare de aproximativ 195 de milioane de lei au fost semnate în săptămâna trecută pentru implementarea proiectelor de dezvoltare locală în cadrul Programului Național „Satul European”.
Anunțul a fost făcut de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.
Potrivit lui, 17 proiecte pentru construcția, renovarea/reabilitarea clădirilor publice, inclusiv prin măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice (creșterea performanței energetice) a clădirilor publice vor fi implementate în următoarele localități:
– Comuna Răzeni, raionul Ialoveni (Renovarea capitală a clădirii Primăriei),
– Satul Caracui, raionul Hâncești (Lucrări de reparație capitală a Grădiniței),
– Comuna Ișcălău, raionul Fălești (Modernizarea sistemului electric intern la Grădinița de copii),
– Satul Ștefănești, raionul Ștefan Vodă (Reconstrucția acoperișului instituției de educație timpurie „Ghiocel”),
– Comuna Șuri, raionul Drochia (Reparația capitală a acoperișului IP Gimnaziul „Viorel Ciobanu”),
– Oraşul Cimișlia, raionul Cimișlia (Reparația capitală a Grădiniței „Andrieș”),
– Satul Micleușeni, raionul Strășeni (Modernizarea Casei de cultură prin eficientizarea energetică și dotarea cu echipament acustic contemporan),
– Satul Mărculești, raionul Florești (Reconstrucția acoperișului la instituția de educație timpurie „Guguță”),
– Satul Horești, raionul Ialoveni (Reconstrucția acoperișului Casei de cultură),
– Satul Ișcălău, raionul Fălești (Modernizarea sistemului electric intern la Grădinița de copii),
– Satul Mașcăuți, raionul Criuleni (Reparația și dotarea Grădiniței din în vederea deschiderii unei grupe de creșă),
– Satul Chetrosu, raionul Anenii Noi (Construcția acoperișului și termoizolarea fațadelor Grădiniței „Prichindel”),
– Comuna Zgărdești, raionul Telenești (Reparația acoperișului comun al Gimnaziului și Grădiniței de copii),
– Satul Horești, raionul Ialoveni (Reconstrucția acoperișului Casei de cultură),
– Satul Cucoara, raionul Cahul (Modernizarea și dotarea Casei de cultură),
– Satul Corbu, raionul Dondușeni (Renovarea capitală și dotarea Grădiniței de copii „Andrieș”),
– Satul Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni (Reparația blocului A la Grădinița de copii „Romanița”).
16 proiecte pentru construcția, reconstrucția edificiilor sportive, inclusiv a edificiilor destinate dezvoltării serviciilor sociale destinate populației din grupurile social-vulnerabile (centre de îngrijire pentru copii, persoane în etate și persoane cu necesități speciale), inclusiv a infrastructurii medicale:
– Comuna Morozeni, raionul Orhei (Accesul la o educație în siguranță),
– Comuna Baimaclia, raionul Căușeni (Construcția terenului de minifotbal cu acoperire artificială),
– Satul Corlăteni, raionul Râșcani (Construcția terenului de tenis și dotarea cu utilaj sportiv în cadrul Stadionului sportiv multifuncțional),
– Satul Tănătari, raionul Căușeni (Construcția terenului de minifotbal cu acoperire artificială),
– Satul Chirianca, raionul Strășeni (Amenajarea terenului de joacă pentru copii),
– Orașul Călărași (Îmbunătățirea condițiilor de sport pentru copii),
– Satul Taxobeni, raionul Fălești (Construcția terenului de joacă pentru copii adiacent instituției de educație timpurie),
– Comuna Stăuceni, municipiul Chișinău (Construcția unui parc public cu terenuri de joacă pentru copii),
– Satul Maramonovca, raionul Drochia (Dotarea cu mobilier și tehnologii moderne a instituțiilor educaționale),
– Satul Corjova, raionul Criuleni (Reabilitarea Centrului cultural-sportiv),
– Satul Drăsliceni, raionul Criuleni (Reparația capitală (reconstrucția) a sălii sportive),
– or. Sângera, s. Revaca, Chișinău (Construcția terenului de fotbal),
– Comuna Codreanca, raionul Strășeni (Complex de terenuri de joacă pentru o copilărie frumoasă),
– Comuna Vărvăreuca, raionul Florești (Reparația sălii sportive, blocul B, la Gimnaziu),
– Satul Mileștii Mici, raionul Ialoveni (Reparația capitală a cantinei și a sălii de sport ale Liceului Teoretic „Mihail Bârcă”),
– Satul Bărboieni, raionul Nisporeni (Dotarea terenului de sport și a sălii multifuncționale a Grădiniței „Raza” cu echipament și inventar sportiv).
12 proiecte pentru construcția/extinderea/reabilitarea/modernizarea sistemelor de alimentare cu apă, de epurare a apei și de canalizare, destinate obiectivelor publice de interes local:
– Făleștii Noi (Apă la robinet pentru locuitorii satului),
– Satul Cernița, raionul Florești (Serviciu durabil de asigurare cu apă potabilă extins),
– Satul Moșana, raionul Dondușeni (Aprovizionarea cu apă),
– Satul Drepcăuți, raionul Briceni (forarea sondei arteziene în, și alimentarea cu apă a localității),
– Satul Ordășei, raionul Telenești (Înlocuirea castelului uzat de apă),
– Satul Hitrești, comuna Sărata Veche, raionul Fălești (Apă pentru o viață mai bună a locuitorilor),
– Comuna Viișoara, Glodeni (Sporirea calității vieții locuitorilor prin asigurarea accesului la sanitație),
– Orașul Dondușeni (Extinderea rețelelor de apă potabilă),
– Comuna Valea-Trestieni, raionul Nisporeni (Construcția sistemelor interne de aprovizionare cu apă),
– Satul Dîngeni, raionul Ocnița (Blocul sanitar pentru elevi în cadrul Gimnaziului),
– Satul Văscăuți, raionul Florești (Serviciu durabil de asigurare cu apă potabilă extins),
– Congazcicul de Sus, UTA Găgăuzia (Rețele de alimentare cu apă și canalizare).
Cinci proiecte pentru instalarea iluminatului public:
– Satul Vasilcău, raionul Soroca (Instalarea rețelelor de iluminare stradală),
– Comuna Brînzenii Noi, raionul Telenești (Creșterea gradului de acoperire a străzilor cu iluminat stradal),
– Comuna Albinețul Vechi, Fălești (Renovarea și extinderea rețelei de iluminat stradal),
– Satul Mândrești, raionul Telenești (Construcția iluminatului public stradal),
– Comuna Ciorești, raionul Nisporeni (Extinderea serviciilor locale de bază pentru populație).
Două proiecte pentru restaurarea/reabilitarea/reconstituirea/conservarea monumentelor/structurilor istorice specifice pentru arhitectura rurală tradițională într-o anumită zonă, destinate unor scopuri publice:
– Satul Câșla, raionul Telenești (Amenajarea parcului de agrement),
– Satul Delacău, raionul Anenii Noi (Amenajarea Parcului central).
Un proiect pentru elaborarea planurilor urbanistice generale:
– Comuna Zorile, raionul Orhei (Elaborarea Planului urbanistic general).
„Pentru a reuși în timp util cu lucrările finanțate din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală, încurajez colegii din administrația publică locală să apeleze la Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală pentru semnarea contractelor de finanțare cât mai urgent. Amintesc că acestea pot fi semnate și digital”, menționează ministrul.