Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, a publicat pe Telgram o hartă a Europei în care Ucraina este împărțită între alte țări, cea mai mare aparținând Rusiei, iar altele mai mici Poloniei și României, relatează Kyiv Independent și Ukrainska Pravda.
Pe această hartă, numai regiunea Kiev este etichetată drept Ucraina. Potrivit lui Medvedev, această hartă a fost creată de „analiștii occidentali”, dar el nu i-a numit, scrie HotNews.
Astfel, potrivit hărții, Vinița și Cernăuți ar aparține României. Liov, Ternopil și alte orașe ar aparține Poloniei, iar restul Rusiei.
Harta Ucrainei publicată de Medvedev
De altfel, liderul separatiștilor pro-ruși din regiunea Donețk, Denis Pușilin, a făcut apel miercuri la Rusia să cucerească cea mai mare parte a Ucrainei, inclusiv capitala Kiev, spunând că principalele orașe ale țării sunt ruse.
„Astăzi a venit vremea eliberării orașelor rusești, fondate de ruși: Kiev, Cernihiv, Poltava, Odesa, Dnipro, Harkov, Zaporojie, Luțk”, a scris Denis Pușilin pe Telegram, cu ocazia aniversării eliberării de către sovietici a orasului Brest, din Belarus, dupa ocuparea acestuia de către nazisti.
Orașele menționate de Pușilin acoperă aproape toată zona geografică a Ucrainei.
Rusia a purtat un război hibrid împotriva Ucrainei timp de 8 ani, ocupând peninsula Crimeea și o parte din estul Ucrainei în 2014 și a lansat o invazie deschisă pe scară largă a Ucrainei pe 24 februarie 2022.
Sursa: paranteze.md