Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase, comentează mesajele transmise la Chişinău de către procurorul-şef european, Laura Codruţa Koveşi. Potrivit lui Alexandru Tănase, vizita oficialului european reprezintă un semnal de susţinere a Republicii Moldova în contextul obţinerii statutului de ţară candidată la aderare, notează IPN.
În acelaşi timp, potrivit fostului preşedinte CCM, Republicii Moldova i se sugerează că procuratura ar trebui să asigure înfăptuirea justiţiei, nu să fie folosită în calitate de bâtă în lupta cu oponenţii politici.
Aflată într-o vizită oficială la Chişinău, Laura Codruţa Koveşi a menţionat că „reformele durează, iar cea mai complicată parte este schimbarea de mentalităţi, nu de sisteme”. Potrivit fostului preşedinte al Curţii Constituţionale mesajul este dedicat clasei politice de la Chişinău. „Mesajele Codruţei Koveşi diferă foarte mult de mesajele guvernării de la Chişinău. Dacă guvernarea de la Chişinău este focusată, în special, pe componenta represivă, de control asupra Procuraturii, organelor de forţă, SIS, CNA, doamna Koveşi a vorbit despre schimbarea mentalităţii. Sunt lucruri absolut distincte. La nivel european procuror nu înseamnă un călău care execută ordinele guvernării, dar procurorul este un magistrat care contribuie la înfăptuirea justiţiei”, a spus Alexandru Tănase în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova. Mai mult, ex-preşedintele CCM spune că situaţia actuală din ţară nu poate fi comparată cu cea din România, întrucât în Republica Moldova justiţia are loc doar în raport cu reprezentanţii opoziţiei. „În România este justiţie liberă. Magistraţii, în mare parte, au fost capabili să ia decizii libere şi independente. Ambianţa şi problematica din Republica Moldova diferă totalmente de România. Când era doamna Koveşi în funcţie în România, câţi demnitari au fost anchetaţi? Iar dacă analizăm situaţia din Republica Moldova vedem că nu avem niciun demnitar actual urmărit penal sau investigat. De regulă, este vorba de persoane care au fost cândva la guvernare, persoane care sunt în opoziţie, au spus sau au deranjat în vreun fel. Mesajul doamnei Koveşi a vizat schimbarea de mentalitate, în primul rând, a celor care deţin puterea politică, nu schimbarea mentalităţii unui şofer de troleibuz. Trebuie să se înceapă de la cei care deţin şi exercită puterea în stat”, a mai spus ex-preşedintele Curţii Constituţionale. La Chişinău, procurorul-şef european Laura Codruţa Koveşi a avut întrevederi cu preşedintele Maia Sandu, cu premierul Natalia Gavriliţia, cu ministrul justiţiei Sergiu Litvinenco. Oficialul european a menţionat că Parchetul European va putea coopera cu procurorii din Republica Moldova în anchetarea unor dosare de fraudă şi sechestrarea de bunuri, cum ar fi cazul „furtului miliardului”.