Liderul Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, i-a chemat astăzi, pe toţi cetăţenii, partidele de opoziţie şi organizaţiile neguvernamentale, să participe la o adunare naţională. Anunţul a fost făcut în cadrul unui briefing la Parlament. Potrivit lui Voronin, acţiunea de protest este îndreptată împotriva guvernării PAS, pe care o acuză că a dus ţara în prăpastie.
Voronin a adăugat că, în ultimul an, oamenii au sărăcit groaznic, iar inflaţia, creşterea necontrolată a preţurilor, a tarifelor, i-a lăsat pe oameni fără bani şi fără economiile lor.
Potrivit lui, chiar şi experţii apropiaţi guvernării spun că, astăzi, din banii pe care îi câştigă, oamenii pot cumpăra de patru ori mai puţine lucruri faţă de acum un an, moldovenii devenind, în consecinţă, de cel puţin patru ori mai săraci.
„Cu puţin timp în urmă vorbeam despre faptul că Republica Moldova se apropie cu paşi repezi de prăpastie. Azi, constatăm că suntem deja în prăpastie, am trecut deja toate liniile roşii. Şi s-a întâmplat acest lucru în momentul în care premierul Gavriliţa a trecut pe lângă o bătrână care cerşea în stradă. Acest scurt episod a a arătat care este adevărata atitudine a guvernării faţă de oameni. Acest episod este, dacă vreţi, chintesenţa întregii perioade de guvernare a PAS. Oamenii au ajuns în faţa unei alegeri grele: să cumpere o pâine, să plătească facturile ca să nu fie alungaţi din case sau să-şi cumpere medicamente. Şi cu cât trece timpul, situaţia moldovenilor devine tot mai complicată. Asistăm la un genocid conştient al guvernării faţă de oameni”, a declarat Voronin.
De asemenea, liderul Partidului Comuniştilor a acuzat guvernarea PAS că încearcă să atragă ţara noastre într-un conflict armat, dovadă fiind declaraţiile reprezentanţilor puteri.
„Preşedintele, premierul, preşedintele Parlamentului ne vorbesc despre necesitatea pregătirii de război şi despre achiziţia armelor de la ţările NATO. Ei încearcă să isterizeze şi să îi sperie pa oameni, iar această atitudine vine în contradicţie directă cu dorinţa moldovenilor de a trăi în pace şi încalcă principiul neutralităţii Republicii Moldova. Este tot mai evident că guvernarea PAS pregăteşte poporul nostru pentru a deveni carne de tun în interesele altor state”, a adăugat Vladimir Voronin.
Vladimir Voronin a mai adăugat că jumătate din populaţia ţării a votat pentru partidele de opoziţie, iar vocea lor nu este auzită de guvernarea PAS.
„Instituirea cenzurii, ridicarea imunităţii deputaţilor din opoziţie, aresturi ilegale – iată ce preocupări are guvernarea, în loc să le asigure oamenilor un trai decent. Putem spune că, astăzi, regimul se află în opoziţie cu majoritatea populaţiei Republicii Moldova. Guvernarea le fură oamenilor pâinea, pacea, viitorul. Iar mâine le va lua şi ţara. A venit momentul să ne amintim că poporul este suveran, iar ultimul cuvânt îi aparţine. Poporul trebuie să decidă cine e vinovat. Noi pornim consultările cu poporul. Îi chemăm pe toţi cetăţenii, din toate colţurile ţării, chemăm toate partidele de opoziţie şi organizaţiile neguvernamentale care vor să lupte pentru ţară la o adunare naţională în PMAN. Pentru o nouă guvernare, pentru o nouă Moldovă, pentru o nouă viaţă”, a anunţat Vladimir Voronin.