Șeful Comitetului Dumei de Stat pentru Afaceri Internaționale, Leonid Slutsky, a fost numit lider al fracțiunii liberal-democrate, anterior condusă de Vladimir Jirinovski. Anunțul a fost făcut miercuri de către membrii formațiunii.
„Deputații liberal-democrați din Duma de Stat l-au ales pe Leonid Slutsky în calitate de șef permanent al fracțiunii cu majoritate de voturi”, citeazp TASS partidul.
Presa rusă scria anterior că parlamentarul ar fi încercat să abuzeze sexual jurnaliste. Trei femei au povestit presei ruse de opoziție experiențele lor, potrivit Meduza, unele menționând că le era frică anterior să vorbească, deoarece se temeau să nu vor mai putea lucra în Duma de Stat.
Leonid Slutsky preia locul lui Vladimir Jirinovki, după ce ultimul a decedat la începutul lunii aprilie. Politicianul era internat de mai mult timp în secția de reanimare, după ce a contractat COVID-19.