Ministrul moldovean al Energiei Victor Parlicov și omologul său ucrainean Gherman Galuşcenko au discutat la Kiev probleme de cooperare în domeniul energiei şi transportului de gaze.…
Lună: octombrie 2024
Reședința lui Putin din Soci, situată la Marea Neagră, a fost distrusă, conform unor imagini din satelit care compară starea zonei în 2023 și 2024. Se…
Rusia și-a amplasat lansatoarele nucleare mobile „pe rutele de patrulare de luptă”, relatează agenția de stat rusă TASS, potrivit Newsweek. Militarii ruși verifică echipamentele „pentru sarcini…
Kamala Harris afirmă că nu se va întâlni cu Putin fără reprezentanța Ucrainei în negocierile de pace
A rămas mai puţin de o lună până când America îşi va alege noul preşedinte. Iar fiecare dintre candidaţi face eforturi să ajungă la cât mai…
Premierul slovac Robert Fico a reafirmat luni, la întâlnirea cu omologul ucrainean Denis Şmîhal în regiunea ucraineană Transcarpatia, că nu sprijină aderarea Ucrainei la NATO, dar,…
Un procuror și un șef de post vamal s-ar fi îmbogățit ilegal, deținând bunuri a căror valoare depășește veniturile dobândite legal. În acest sens, Procuratura Anticorupție,…
Comisia Electorală Centrală a distrus, luni seara, matrița utilizată la tipărirea celor peste 1,7 milioane de buletine de vot destinate secțiilor din străinătate pentru ambele scrutine…
În cadrul rubricii #Candidatii2024, ne propunem să vă oferim o perspectivă detaliată asupra candidaților la alegerile prezidențiale din Republica Moldova, explorând parcursul lor profesional și angajamentele…
Ministerul turc de Externe a anunțat marți că navele militare turcești vor evacua cetățenii turci care au solicitat să părăsească Libanul pe cale maritimă, începând de…
România va achiziționa radare moderne AN/MPQ-64 F1 Sentinel, care vor permite armatei să detecteze din timp dronele și rachetele cu amprentă radar redusă, ce reprezintă o…