Statele Unite ale Americii vor desfășura rachete cu rază mai lungă de acțiune în Germania în 2026, au anunțat cele două țări la o reuniune NATO…
Lună: iulie 2024
Fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, inculpat de corupere pasivă și abuz de serviciu în interesul unei organizații criminale, precum și doi procurori din cadrul Procuraturii pentru…
Liderii NATO, reuniți miercuri la Washington, și-au exprimat „profundele preocupări” cu privire la apropierea dintre Rusia și China și denunță sprijinul Beijingului pentru efortul de război…
Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, a avut o întrevedere cu conducerea Fondului Monetar Internațional (FMI), reprezentată de directorul general adjunct Kenji Okamura. În cadrul…
În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 64.993 de traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe…
România va semna joi dimineaţă un acord de cooperare în domeniul securităţii cu Ucraina, a anunţat miercuri, la Washington, preşedintele României, Klaus Iohannis, prezent la summitul…
Punctul de tangență între democrațiile Republicii Moldova și Elveției este, cu siguranță, referendumul, pe care Chișinăul îl propune acum populației pentru a da vigoare integrării europene…
Norvegia va dona Ucrainei şase avioane de vânătoare F-16, a anunţat miercuri guvernul norvegian, în timp ce liderii statelor membre ale NATO participă la un summit…
Pentru că alianța de stânga Noul Front Popular a ieșit pe primul loc în alegerile legislative, ea ar trebui să numească premierul, dar au existat multe…
R. Moldova a dat startul celei de-a doua etape a negocierilor de aderare – screening-ul bilateral, iar cu acest prilej, țara noastră găzduiește în aceste zile…