Ambasadorul României la Chișinău, Cristian Leon Țurcanu, a efectuat o vizită la Parlamentul Republicii Moldova. Diplomatul a discutat cu președintele Comisiei juridice, Olesea Stamate. Cei doi…
Lună: august 2023
Adjunctul procurorului-șef al Procuraturii Anticorupție, Vasile Plevan, ar putea fi revocat din funcție. O solicitare în acest sens, înregistrată de avocatul Igor Hlopețchi, se află pe…
După ce Emilian Crețu a critica guvernarea pentru că a înaintat un candidat la alegerile locale din satul Negureni, deși actualul primar, la fel, este membru…
Procedura de solicitare a pașaportului cetățeanului Republicii Moldova a fost simplificată considerabil, anunță joi, 2 august, Agenția Servicii Publice (ASP). Potrivit instituției, acum nu mai este…
Apărarea aeriană ucraineană a doborât în cursul nopţii de miercuri spre joi circa 15 drone care se îndreptau către Kiev, a anunţat şeful administraţiei militare a…
Guvernul anunță concurs pentru suplinirea a circa 150 de funcții publice vacante în cadrul ministerelor și a Cancelariei de Stat. Este vorba despre mai multe funcții publice de…
Deputatul Adrian Albu este candidatul Partidului Socialiștilor (PSRM) la alegerile pentru fotoliul de primar al municipiului Chișinău din această toamnă. El a fost prezentat astăzi, 2…
Comisia Electorală Centrală (CEC) informează că a inițiat procedura de validare a mandatului candidatului supleant. O hotărâre în acest sens a fost aprobată în cadrul ședinței…
Armata Națională a recepționat, pe 1 august, un lot de asistență din partea Guvernului Statelor Unite ale Americii. Lotul este oferit în contextul modernizării Armatei Naționale…
Guvernul a votat la ședința de azi, 2 august, noi remanieri de cadre în cadrul a două ministere. Este vorba de Ministerul Sănătății, precum și Ministerul…