Close Menu
politics.md
    Facebook X (Twitter) Instagram
    politics.md
    • POLITICĂ
    • AUTORITĂȚI
    • GEOPOLITICA
    • EXPERȚI
    • ANALITICA
    • Română
    Facebook X (Twitter) Instagram Telegram
    politics.md
    Acasă » 19 militari moldoveni participă la misiunea de menținere a păcii EUFOR
    AUTORITĂȚI

    19 militari moldoveni participă la misiunea de menținere a păcii EUFOR

    30 septembrie 2024Niciun comentariu
    Share
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

    Armata Națională a detașat astăzi, 30 septembrie, primul contingent în operația Uniunii Europene EUFOR ALTHEA din Bosnia și Herțegovina.

    Cu acest prilej, în Brigada infanterie motorizată „Moldova’’ din municipiul Bălți a avut loc o ceremonie, la care au participat ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu, reprezentantul Delegației UE în Republica Moldova, Máté Csicsai, atașați militari, precum și rudele militarilor.

    În cadrul evenimentului, Anatolie Nosatîi a declarat că EUFOR ALTHEA este prima operație a UE la care Republica Moldova contribuie cu un contingent de militari instruiți conform standardelor internaționale.

    „Am încrederea că ofițerii, sergenții și soldații din acest contingent își vor îndeplini misiunile la cel mai înalt nivel, purtând drapelul Republicii Moldova cu onoare în această misiune, aşa cum au făcut-o și continuă să o facă colegii lor în operațiile de menținere a păcii cu mandat internațional din regiunea Kosovo, Liban sau pe continentul african”, a menționat ministrul Nosatîi.

    Totodată, oficialul a exprimat gratitudine reprezentanților UE și partenerilor români pentru sprijinul oferit și oportunitatea de a contribui la această misiune importantă de menținere a păcii.

    „Mulțumesc tuturor, inclusiv partenerilor externi, pentru sprijinul acordat la asigurarea participării militarilor moldoveni la această misiune importantă. Prin efort comun, astăzi Armata Națională înscrie o nouă filă în istoria contribuției la asigurarea unui mediu stabil de securitate la nivel internațional și promovării imaginii țării noastre în lume”, a spus ministrul Apărării.

    La rândul său, ambasadorul României în Republica Moldova, E.S. Cristian-Leon Țurcanu a menționat că Republica Moldova contribuie deja la misiuni ONU și NATO de menținere a păcii în diferite regiuni ale lumii, „însă pasul făcut astăzi vine să confirme că țara este furnizor de securitate la nivel european și merită pe deplin încrederea și asistența de care se bucură tot mai mult din partea comunității internaționale.”

    Prezent la eveniment, reprezentantul Delegației UE în Republica Moldova, Máté Csicsai a declarat: „Detașarea ofițerilor Armatei Naționale a Moldovei este un pas semnificativ în eforturile noastre colective pentru pace și securitate prin operațiunea Uniunii Europene în Bosnia și Herțegovina. Ofițerii moldoveni vor servi în cea mai mare operațiune militară în care UE s-a angajat până în prezent. Militarii Armatei Naționale a Republicii Moldova, vor juca un rol vital în sprijinirea Forțelor Armate ale Bosniei și Herțegovinei în menținerea unui mediu sigur, stabil și securizat în țară.”

    Primul contingent EUFOR ALTHEA al Armatei Naţionale este format din 19 militari profesioniști, care timp de șase luni vor executa misiuni de securitate și pază a obiectivelor precum și de patrulare în aria de responsabilitate.

    Potrivit unui comunicat al Armatei Naționale, militarii vor activa în componența contingentului român, alături de militari din Austria, Bulgaria, România, Ungaria și Turcia.

    gallery images
    gallery images
    gallery images
    gallery images
    gallery images
    gallery images
    gallery images
    gallery images
    gallery images
    gallery images
    gallery images
    gallery images
    gallery images
    gallery images

    Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Previous ArticleHamas anunță asasinarea liderului său din Liban în urma unui atac aerian israelian
    Next Article LIVE// Conferință de presă susținută de Vasile Tarlev, cu tema „STOP vânzarea pământului moldovenesc”

    POSTĂRI ASEMĂNATOARE

    Trump cere o întâlnire cu Putin după discuțiile de la Istanbul

    17 mai 2025

    Liderii Blocului Alternativa au discutat cu locuitorii din Ceadîr-Lunga despre unitate și stabilitate

    17 mai 2025

    Blocul Alternativa propune soluții pentru criza resurselor umane din sănătate

    17 mai 2025

    Comments are closed.

    caută
    RLIVE TV

    Articole recente
    AUTORITĂȚI

    Trump cere o întâlnire cu Putin după discuțiile de la Istanbul

    17 mai 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Liderii Blocului Alternativa au discutat cu locuitorii din Ceadîr-Lunga despre unitate și stabilitate

    17 mai 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Blocul Alternativa propune soluții pentru criza resurselor umane din sănătate

    17 mai 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Apelul Irinei Vlah către partidele de opoziție: PAS va încerca din nou, la parlamentare, să deseneze peste hotare rezultatul necesar 

    16 mai 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Ion Ceban: „CEC-ul nu mai este o instituție, ci o unealtă politică”

    16 mai 2025

    …

    CATEGORII
    • ANALITICA
    • AUTORITĂȚI
    • EXPERȚI
    • GEOPOLITICA
    • POLITICĂ
    • ARHIVĂ
    • PARTIDE
    • CONTACTE

    © 2025 - Politics of Moldova

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.