Politicieni
Detalii privind remanierile guvernamentale
 17 Septembrie 2018 12:00  3177
Vicepreședintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vladimir Cebotari, a oferit, în cadrul unui interviu oferit pentru Moldpres, detalii privind remanierile care urmează a fi operate în componența Guvernului.

Cebotari a afirmat că schimbările care vor fi efectuate urmează a fi anunțate marți, 18 septembrie.

„Urmează să discutăm în decursul zilelor următoare inclusiv cu colegii din Guvern, din Parlament și cu unii colegi din teritoriu. Mai avem puțină muncă. Cunoaștem și recunoaștem că unele lucruri nu merg chiar așa cum ne dorim noi. Avem discuții cu cetățenii, ne deplasăm în teritoriu în fiecare zi, aflăm problemele acestora, auzim când aceste probleme nu sunt rezolvate. Le auzim o dată, a doua oară, încercăm să le rezolvăm, dar nu tot timpul reușim și nu ne-am dori ca aceste lucruri să se repete”, a spus vicepreședintele democraților.

Potrivit lui Cebotari, membrii Guvernului care urmează să plece din funcții și-au adus contribuția în domeniile lor de activitate, doar că sunt necesare anumite schimbări, pentru că formațiunea își dorește ca problemele cu care se confruntă cetățenii să fie soluționate într-un „ritm mai rapid”.

„Suntem pe ultima sută de metri. E ultima sesiune parlamentară. Mai avem câteva luni în care acest Guvern poate să lucreze funcțional. Trebuie sa depunem eforturi la maximum pentru ca acesta sa dea maximum pentru cetățenii noștri”, a conchis Cebotari, potrivit Moldpres.

Politics amintește că, liderul PDM, Vlad Plahotniuc a anunțat vineri, după ședința Consiliului Politic Național al formațiunii, că în componența Guvernului vor fi efectuate modificări.

Autor:  Neagu Anna-Maria Sursa:  Politics.MD

Știri asemănătoare
 
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
Partide politice
Sondaj
Va reuşi noul primar sa realizeze promisiuniile?
Da - 52.13%
Nu - 47.87%