Guvern
Deși China e departe, cu inima e alături de noi
 8 Februarie 2018 20:00  3209
Cooperarea moldo-chineză în domeniul militar a fost discutată astăzi de ministrul Apărării, Eugen Sturza, şi ambasadorul Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, Zhang Yinghong, în cadrul unei întrevederi care a avut loc la Ministerul Apărării.

Oficialii au trecut în revistă stadiul actual al relațiilor bilaterale pe segmentul de apărare, cu accent pe învățământul militar și cel medical, precum și schimbul de experiență în sfera transmisiunilor şi tehnologiilor informaționale, relevă serviciul de presă al ministerului de resort.

Astfel, ministrul Apărării a apreciat sprijinul acordat de Guvernul Republicii Populare Chineze la pregătirea ofiţerilor moldoveni în instituţiile de învăţământ din China, specificând că până în prezent 24 de militari au beneficiat de instruire în şcoli specializate.

De asemenea, Eugen Sturza a apreciat asistenţa logistică pentru Armata Naţională - loturi de unităţi de transport de logistică şi medicale, tehnică de calcul şi comunicaţii, echipamente pentru conferinţe video, staţii de purificare a apei şi utilaj medical, a căror valoare este de 18 milioane yuani (30 de milioane de lei).

La rândul său, ambasadorul Zhang Yinghong a exprimat disponibilitatea Chinei de a sprijini în continuare instituţia de apărare a Republicii Moldova.

La final, părţile au convenit să intensifice cooperarea militară prin derularea şi iniţierea unor noi proiecte benefice pentru ambele ţări.

Politics.md amintește că colaborarea militară moldo-chineză se desfăşoară în baza Acordului dintre ministerele Apărării ale celor două state, semnat la Beijing pe 23 iunie 2002.

Autor:  Neagu Anna-Maria Sursa:  Politics.MD

Știri asemănătoare
 
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
Partide politice
Sondaj
Activitatea partidelor politice în luna Februarie
PSRM - 16.7%
PDM - 16.28%
PAS - 13.12%
PL - 12.72%
PPDA - 11.01%
PȘ - 7.72%
PPEM - 6.89%
PCRM - 6.17%
PLDM - 5.98%
PN - 3.44%